Doi cetățeni bulgari vor fi judecați la Arad, aceștia fiind prinși la PTF Nădlac, încercând să scoată ilegal din țară două persoane, care erau ascunse în portbagajul unei mașini.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat, marți, că au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Staykov Miroslav şi Rancheva Iliyana, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
Conform anchetatorilor, la data de 10 mai, poliţiștii de frontieră au controlat un autoturism Volskwagen Bora, înmatriculat în Bulgaria, aflat pe sensul de ieşire din ţară.
Autoturismul era condus de Staykov Miroslav, iar pe scaunul din dreapta se afla Rancheva Iliyana.
În timpul controlului, polițiștii de frontieră au găsit doi cetăţeni străini, ascunşi în portbagaj, acoperiţi cu mocheta de căptuşire a acestuia.
Procurorii au menționat că cei doi migranți urmau să achite o sumă de bani pentru a fi scoși ilegal din țară.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.