Ziarul electronic al arădenilor

Bugetul Consiliului Județean Arad pentru anul 2021 a fost aprobat

Consiliul Județean Arad este printre primele din România care și-au votat bugetul, cu un record de 56,26 la sută din buget destinat investițiilor, în pandemie.

Niciun consilier județean nu a votat împotriva propunerii de buget a președintelui Iustin Cionca.

Procentul acesta impresionant de 56,26 la sută  alocat investițiilor chiar și în perioada pandemiei se asociază cu măsuri de reducere a cheltuielilor în anul 2021:

– salariile și sporurile în Consiliul Județean nu cresc;

– indemnizația de vacanță nu se acordă în acest an;

– voucherele de vacanță nu se acordă în anul 2021.

Cheltuielile de personal reprezintă doar 15,07 la sută din totalul cheltuielilor Consiliului Județean Arad.

Aproape o treime din buget, 31,33 la sută din bugetul Consiliului Județean, îl reprezintă banii aduși din proiecte europene!

Bugetul total este în sumă de 405,81 milioane lei.

Din această sumă:

-sume câștigate de la Uniunea Europeană pentru proiectele europene ale Consiliului Județean Arad, 127,1 milioane lei (31,33 la sută) din total venituri.

-sume defalcate din TVA 102.713 mii lei (25.38 la sută);

-veniturile proprii sunt  în sumă de 98,9 milioane lei (24,37 la sută);

-subvenții de la bugetul de stat 77 milioane lei (18,99 la sută).

„Este adevărat că este pandemie, dar asta nu ne împiedică să avem unele dintre cele mai consistente proiecte ale Consiliului Județean din ultimii 30 de ani. Am cerut aparatului de specialitate din Consiliul Județean să facă ore suplimentare, să putem vota cât mai urgent bugetul. Este important, pentru că putem porni investițiile, putem face plățile, practic activitatea intră în normalitate. 65,14 la sută sunt destinate investițiilor în domeniul drumurilor județene, unde avem proiecte chiar mai mari decât în mandatul precedent, când am dat în lucru aprox. 450 km de drumuri.

Acum vom aduce bani pentru încă cel puțin 250 km drumuri județene, am demarat documentația tehnică pentru drumul expres Arad – Oradea, vom deschide șantierul pe centura de est și pe centura de nord-est a Aradului. Construim un pod nou peste Mureș, la Fântânele, și între 1 – 3 pasaje noi peste calea ferată și drumul național. 25,3 la sută din buget merge înspre sănătatea publică.

Avem și anul acesta proiecte foarte mari, finalizăm spitalele noi de Oncologie și Psihiatrie Căpâlnaș, începem să lucrăm la Spitalul de Boli Infecțioase Adulți, la extinderea Unității Primiri Urgențe, la extinderea și dotarea cu aparatură a Ambulatorului, realizăm documentațiile tehnice la Complexul Matern-Pediatrie. În domeniul protecției sociale lucrăm la centre noi pentru persoane cu dizabilități.

Prin noul buget alocăm bani pentru modernizarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean. Nu în ultimul rând, alocăm culturii peste 8 la sută din buget, chiar dacă trăim vremuri grele, pentru că viața nu s-a oprit, iar activitățile culturale aduc bucurie și speranță arădenilor din județ”, a declarat Iustin Cionca.

Pentru cheltuieli de dezvoltare (cheltuieli de capital, transferuri de capital și proiecte finanțate din fonduri europene) s-a alocat din excedentul anilor precedenți suma de 262,4 milioane lei, reprezentând un procent de 56,26% din total cheltuieli, în vederea realizării de investiții în următoarele domenii:

Patrimoniul județului – suma de 7.150 mii lei, reprezentând 2,72 la sută din totalul cheltuielilor de dezvoltare;

Învățământ –  suma de 1.428 mii lei, reprezentând 0,54 la sută din totalul cheltuielilor de dezvoltare;

Sănătate – suma de 66.497 mii lei, reprezentând 25,34 la sută din totalul cheltuielilor de dezvoltare;

Cultură – suma de 8.555 mii lei, reprezentând 3,26 la sută din totalul cheltuielilor de dezvoltare;

Asistență Socială – suma de 7.372 mii lei, reprezentând 2,81 la sută din totalul cheltuielilor de dezvoltare;

Transport – suma de 170.937 mii lei, reprezentând 65,14 la sută din totalul cheltuielilor de dezvoltare;

Alte investiții – suma de 468 mii lei, reprezentând 0,18 la sută din totalul cheltuielilor de dezvoltare.

Cheltuielile cuprinse în bugetul județului Arad au fost alocate în urma propunerilor primite de la unitățile subordonate Consiliului Județean Arad și de la serviciile din structura aparatului de specialitate, avându-se în vedere asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind dezvoltarea economică, educația, cultura, asistența socială și sănătatea, ordinea publică, situațiile de urgență, protecția și refacerea mediului, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, evidența persoanelor și administrarea drumurilor județene.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.