Ziarul electronic al arădenilor

Eugen Blaj – Un poem

Timpul

Și dacă timpul mi-ar fi prieten și mi-ar putea vorbi

mi-ar mai aduce aminte oare de nopțile târzii

când rătăcit în dulce veghe uitam de el mereu

și nu știam că cel ce trece nu este el ci eu

DOAR EU.

Versurile aparțin lui Eugen Blaj – un poet aproape necunoscut, căruia, se pare, muzele i-au dat numai imboldul, dar nu i-au și netezit cărarea. Ele știu de ce…

Prea e minunată poezia pe care o scrie. Și pe care, la răstimpuri, o cântă. Cu o voce scăzută, sugrumată de emoție. O emoție de adolescent speriat că s-ar trezi purtat pe umerii unui public tălăzuind de bucurie. Așa cum, cred, și-ar fi dorit atât de mult. În nopți în care cele ce l-au furat n-au fost nici muzele, nici visele, ci nesomnul prea multor îndoieli.

Până ce să descopere că timpul, chiar prieten să-i fie, l-a lăsat – nu fără o undă de tristețe – să se treacă…

Iar aripile, cât or fi ele de mari, slăbesc de la o vreme și nu-ți mai asigură decât un zvâcnet. Scurt, ca un icnet ce-ar vrea să oprească plânsul.

Dar, chiar și de ar fi să ne mulțumim cu poemul pe care, cu permisiunea autorului, îl reproduc astăzi și tot merită să ne însoțim cu mesajul filigranat în el.

Răscolitor, îl simt cum îmi pătrunde lăuntrul cel mai ascuns – uneori chiar și de ochii mei – lăsând, totuși, un firicel de lumină să-mi lumineze mintea și inima. Blând, dar imperturbabil.

Mulțumesc, Eugen Blaj!

P.S.

Poemul se regăsește – cântat – printre cântecele ce alcătuiesc albumul „Just Me”, apărut într-un tiraj nedrept de redus. Cei ce ați reușit să-l obțineți, bucurați-vă de el!

Silviu Rațiu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.