Ziarul electronic al arădenilor

Bilanț GastroPan 2021: soluții pentru adaptarea, relansarea și dezvoltarea afacerilor în sectoarele HoReCa, panificație și cofetărie

În perioada 21 – 23 septembrie 2021, centrul expozițional din Arad a devenit punctul de întâlnire a furnizorilor naționali și internaționali cu specialiștii și antreprenorii din panificație, cofetărie, alimentație publică și HoReCa.

Aceste sectoare sunt în plin proces de schimbare, fiind dezvoltate noi tipuri de activități și servicii în urma pandemiei, context în care antreprenorii caută soluții pentru relansarea afacerilor și noi nișe de afaceri care uneori se întrepătrund. Așadar, expoziția GastroPan a adus în momentul ideal soluții pentru adaptarea afacerilor din domeniu la noua normalitate.

Capacitatea de a reuni furnizorii de echipamente, ingrediente, ustensile și soluții cu producătorii, operatorii, specialiștii și antreprenorii din domeniu a asigurat succesul expoziției.

Organizat cu respectarea celor mai stricte norme de siguranță în contextul pandemiei, scopul întâlnirii de la Expo GastroPan era ajutorul reciproc și relansarea economiei în domeniile menționate mai sus. Expoziția a pus accentul pe soluții de afaceri inovatoare care pot contribui nu doar la scoaterea din criză a afacerilor, ci și la creșterea competitivității și a calității produselor și serviciilor din domeniu.

Faptul că a atras exclusiv un public specialist a reprezentat atracția principală atât pentru vizitatorii cât și pentru expozanții GastroPan. Astfel, participarea la eveniment a fost o investiție profitabilă pentru ambele părți implicate – furnizorii care și-au expus soluțiile la standuri pe de o parte și managerii și specialiștii care au vizitat expoziția de cealaltă parte.

Furnizorii de pe piață au putut interacționa astfel cu numeroase factori de decizie din partea producătorilor și operatorilor care activează pe piață, în timp ce vizitatorii specialiști au avut acces la o multitudine de utilaje, accesorii, ustensile, materii prime, urmărind în paralel programe demonstrative, participând la concursuri și ateliere practice. Mulți expozanți au spus că au încheiat contracte la fața locului și deja au avut vânzări semnificative de materii prime, echipamente, utilaje, aparate dar și ustensile, au fost încântați de ceea ce au obținut de la această participare.

Organizatorii țin să mulțumească pentru ani de dăruire tuturor furnizorilor și partenerilor care în ultimii ani au susținut expoziția prin participare cu standuri extraordinare, demonstrații practice, precum și prin participare la Concursurile GastroPan.

Câștigătorii Concursurilor GastroPan 2021: cei mai buni brutari și artiști cofetari din România

Cele mai bune brutării, cofetării și restaurante din toată țara și-au trimis specialiștii să își întreacă talentele în cadrul Concursurilor GastroPan, desfășurate în perioada 21-23 septembrie la Arad. Pe lângă marile trofee, Pâinea Anului 2021 și Tortul Anului 2021, au fost premiate cele mai gustoase produse de patiserie și cele mai impresionante piese artistice din pastă de zahăr. Vă prezentăm câștigătorii Concursurilor GastroPan 2021.

La secțiunea Cofetărie din cadrul competițiilor au concurat numeroși cofetari, artiști și decoratori de torturi din toată țara.

Tortul Anului 2021 este tortul Leurda

Pentru șansa de a câștiga trofeul Tortul Anului 2021, concurenții au prezentat un tort inovator, ce nu se găsește în comerț, cu o denumire originală și cu conținut de fructe autohtone, tematica categoriei fiind: Tort cu fructe indigene.

Tortul Anului 2021 este tortul numit Leurda, creat de Bejan Marinel, cofetarul firmei Damarin B&C Srl din Craiova. Denumirea desertului provine de la marginea satului Călinești, județul Dolj.

Fructe precum cătina, malinul, alunele de pădure, nucile și aronia au fost procurate exclusiv din această zonă și folosite la blatul fără gluten și cu adaos redus de zahăr. Peste blat a fost pusă granola din alune de pădure, semințe de in, dovleac, floarea soarelui și nuci. Conține și o inserție de pere, precum și un mousse de piersici coapte și nuci. Cu excepția blatului, restul componentelor acestui tort sunt îndulcite cu fructoză. Decorul este realizat din frunze de brânză maturată de Horezu cu cimbru și burete de alune de pădure.

Premiații categoriei:

Tortul Anului 2021: Bejan Marinel, Damarin B&C din Craiova – Leurda

Locul I: Șerban Camelia Irina, București – Poveste de toamnă

Locul II: Ștefănescu Alina, Art Dessert din București – Tort Belgiorno

Locul III: Ionda Apostol Irina Elena, Art Dessert din București – Tort Novotini

Premiu special pentru inovație: Topolog Mărioara Diona, Î.I. Topolog Mărioara Doina din Sibiu – Curcubeul Fructelor

Minunile lumii din pastă de zahăr

La această categorie concurenții au prezentat o piesă artistică compusă din elemente structurale și decorative obținute exclusiv din pastă de zahăr, montate pe o machetă artificială (polistiren). Formele, decorurile și culorile folosite au fost realizate din pastă de zahăr, respectând tematica impusă. Tematica creațiilor din pastă de zahăr a fost Minunile Lumii.

Cea mai reușită creație artistică din pastă de zahăr a fost inspirată de Delta Dunării, minunea României din Patrimoniul UNESCO. Creația a fost realizată de Ionda Apostol Irina Elena, Art Dessert din București.

Premiații categoriei:

Locul I: Ionda Apostol Irina Elena, Art Dessert din București – Delta Dunării

Locul II: Raluca Țîrcomnicu, Busy Bee Party Cakes SRL-D din Pitești – Calul troian

Locul II: Mihuț Flavia Petronela din Arad, Bârzava – Zeus

Locul III: Ciulei Georgeta, Moncris Cofetăria Alex din Dâmbovița – Sacralitatea vieții, sursă de inspirație fiind templele pentru budiști din Bagan, Myanmar

Locul III: Ștefănescu Alina, Art Dessert din București – Ceramică de Horezu în Patrimoniul UNESCO

La secțiunea Panificație, la fel ca și în anii anteriori, atât brutarii artizani, cât și producătorii industriali de pâine au avut șansa de a câștiga trofeul Pâinea Anului 2021, în două categorii diferențiate în funcție de cantitatea produsă și metodele de fabricație – artizanale sau industriale. Pâinea cuvée franțuzească, realizată de Bocskor István de la Brutăria Bocskor, Sânmartin, a câștigat miercuri, 22 septembrie, trofeul Pâinea Anului 2021 realizată artizanal.

În cadrul aceleiași competiții, Kánya Rozália de la Brutăria Bocskor, Sânmartin, a câștigat Trofeul Pâinea Anului 2021 produsă industrial, cu o pâine de casă cu cartofi. Pe lângă cele 2 trofee Pâinea Anului 2021, au fost decernate premiile pentru cele mai bune produse de patiserie pentru copii cu intoleranță la gluten. Câștigătorul la această categorie este Kánya Rozália de la Brutăria Bocskor din Sânmartin, cu produsul numit Felii Shrek.

Pâinea artizanală a anului 2021 este Pâinea cuvée franțuzească

Trofeul Pâinea Anului 2021 realizată artizanal i-a revenit reprezentantului firmei Brutăria Bocskor din Sânmartin, Bocskor István, pentru o pâine specială care are în compoziție un ”cupaj” de maia sălbatică din secară și din grâu – de aici vine numele cuvée franțuzească – precum și prune deshidratate și nuci. Tematica categoriei a fost Pâine și produse de panificație speciale pentru mic-dejun, adaptate tendințelor nutriționale actuale.

Iată lista premiaților:

Pâinea Anului 2021 – artizanal: Bocskor István – Brutăria Bocskor din Sânmartin (Pâine cuvée franțuzească)

Locul II: Virag Ioan – Pităria Virag din Arad (pâine semi cu semințe – intermediară – cu maia)

Locul II: Peruc Georgiana – Brutăria Pan Artisan din Iași (pâine cu cărbune)

Locul III: Varga Géza – Varga Géza I.I. din Filia (pâine de casă tradițională cu cartofi)

Locul III: Rétyi Helén Hanna – Prodspicom Co. din Arcuș (pâine secară bio cu semințe și cartofi)

Cea mai bună pâine industrială este o pâine de casă cu cartofi

Pâinea de casă cu cartofi realizată de Kánya Rozália de la Brutăria Bocskor, din Sânmartin a fost cea mai bună pâine fabricată pe cale industrială în viziunea juriului de specialitate format din specialiști și brutari din țară și din străinătate. Pâinea are în compoziție făină de grâu, maia din grâu 40%, apă, cartofi 40%, maia din secară 7%, drojdie și sare.

Locul 2 și 3 au fost acordate lui Bocskor István și Bărsan Csaba din Sânmartin, pentru produsele Pâine de secară cu cartofi fără drojdie și Pâine cu bere.

Produse de patiserie pentru copii cu intoleranță la gluten

La această categorie concurenții au avut sarcina de a prezenta un produs de patiserie pe care-l consideră potrivit pentru copii cu intoleranță la gluten. Cel mai bun produs de patiserie s-a dovedit a fi produsul de patiserie numit Felii Shrek, realizat de către Kánya Rozália de la Brutăria Bocskor din Sânmartin. Produsul câștigător este un produs fără gluten, fără lactoză și fără zahăr adăugat, are în compoziție curmale, migdale, avocado, lime, ulei de cocos, miere și afine.

Locul I: Kánya Rozália – Brutăria Bocskor din Sânmartin, Harghita (Felii Shrek)

Locul II: Peruc Georgiana – Brutăria Pan Artisan, Iași (Crackers fără gluten)

Locul III: Rétyi Helén Hanna – Prodspicom Co., Arcuș, Covasna (Ciocolată de casă albă cu afine)

Felicitări concurenților pentru ingeniozitate, talent și profesionalismul cu care s-au pregătit pentru această competiție și mulțumiri pentru că au demonstrat că meseria de brutar și cofetar este mult mai mult decât pare și că talentul și eforturile se pot transforma în artă! Mulțumiri juriului care deși a avut o sarcină foarte dificilă, a reușit să clasifice lucrările spectaculoase din concurs.

Mulțumim sponsorilor Concursurilor GastroPan 2021 care au sprijinit talentele din panificație și cofetărie, oferind premii valoroase concurenților. Sponsorul Gold al Concursurilor GastroPan 2021 a fost Rompak – Pakmaya Profesional, Sponsorul Silver a fost Puratos Prod, Sponsorul Bronze a fost Ingredia, premii au fost acordate și de firma Viadan.

Concursurile GastroPan, organizate de Asociația PanGastRo, s-au desfășurat în cadrul expoziției cu același nume, în intervalul 21 – 23 septembrie 2021, la Expo Arad.

Găsiți mai multe detalii pe www.gastropan.ro.

Pentru detalii despre expoziția GastroPan contactați organizatorii pe adresa info@gastropan.ro sau la telefon 0733.313.043. Pentru a afla noutățile despre eveniment, vizitați site-ul www.gastropan.ro și urmăriți pagina oficială de Facebook a evenimentului.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.