Ziarul electronic al arădenilor

Beniamin Vărcuş: Doar o dezbatere publică adevărată poate clarifica problema deşeurilor în municipiu

Seria de ilegalităţi şi neclarităţi trebuie să înceteze, după trei tentative eşuate ale primarului Falcă de delegare a gestiunii directe a Stației de Sortare a deşeurilor Arad către Recons.

Suntem încă departe de un deznodământ echitabil pentru arădeni în ceea ce priveşte activitatea de ridicare a gunoiului în municipiu, consideră liderul grupului PSD-ALDE din CLM Arad, Beniamin Vărcuş.

„Ne-am menţinut poziţia iniţială, pe care o considerăm corectă, şi anume organizarea unei dezbateri publice adevărate, nu a unei discuţii sterile în şedinţa de consiliu – unde suntem limitaţi de regulament în a lua cuvântul şi a delibera. Am aflat, luni în comisiile de specialitate, că firma care ridică gunoiul nu a spus adevărul atunci când s-a referit la Staţia de Sortare de la Mocrea, unde, conform caietului de sarcini şi prevederilor contractuale, dânşii s-au obligat să transporte deşeurile.

Aşadar, ne aflăm într-o situaţie complicată din acest punct de vedere: probabil că operatorul nu doreşte sau nu îşi permite să ducă gunoiul până acolo, iar Staţia de Sortare de la Arad nici măcar nu a intrat în faza de licitaţie.

Trebuie să vedem de ce s-au întâmplat aceste lucruri, dacă sunt imputabile cuiva, cei cărora le sunt imputabile trebuie să şi le asume şi să vină cu ele în faţa Consiliului şi în faţa arădenilor pentru a găsi o soluţie.

 Nu cred că această insistenţă în a introduce, în mod repetat şi obsesiv, un punct pe ordinea de zi fără nicio altă explicaţie va rezolva lucrurile pe termen lung”, subliniază liderul grupului PSD-ALDE din CLM Arad, Beniamin Vărcuş.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.