Ziarul electronic al arădenilor

Bătrân reţinut după ce şi-a ucis soţia şi apoi a legat cadavrul de cal

crimaUn bărbat de 75 de ani din judeţul Arad a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, după ce şi-ar fi ucis în bătaie soţia, al cărei cadavru l-ar fi legat apoi de cal pentru a fi târât departe de casă, însă trupul a fost găsit pe un drum forestier de către anchetatori.

Potrivit procurorului Codrin Gavra, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, crima a avut loc luni, în satul Poienari, comuna Hălmagiu, iar suspectul ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice.

Anchetatorii afirmă că indiciile găsite arată că femeia, care avea 72 de ani, a fost ucisă în bătaie, acasă, iar ulterior cadavrul a fost legat cu o sfoară de cal, pentru a fi târât într-un loc îndepărtat.

“Soţul victimei a lăsat calul să plece cu cadavrul, dar, fără să ştie, sfoara s-a rupt în apropiere de casă, pe un drum forestier, loc în care a fost găsită femeia moartă”, a declarat procurorul de caz, Codrin Gavra.

El a precizat că urmele de târâre a cadavrului şi de copite ale calului duc din curtea casei până la locul în care a fost găsit corpul neînsufleţit.

Suspectul, care are 75 de ani, nu recunoaşte crima, susţinând că soţia sa a plecat de acasă sâmbătă, iar de atunci nu a mai ştiu nimic de ea.

Medicii legişti afirmă, însă, că decesul a survenit cu 24 de ore înainte de găsirea victimei, respectiv în cursul zilei de luni.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorilor Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru omor.

sursa: mediafax.ro

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.