Ziarul electronic al arădenilor

Bărbatul care și-a legat soția de cal, judecat pentru omor

crima-300x202Bărbatul din localitatea arădeană Poienari, care și-a ucis soția, legând-o de un cal și târând-o pe un drum din zonă, a fost trimis în judecată.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunțat, marți, că au dispus trimiterea în judecată a lui Valentin Horga, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 7 martie 2015, Valentin Horga, în vârstă de 75 ani, împreună cu soţia lui, s-au deplasat cu căruţa în satul Tomeşti din județul Hunedoara, pentru a lua o canapea şi a o transporta la domiciliul acestora din satul Poenari, care aparține de comuna Hălmagiu.

Conform procurorilor, în timp ce se întorceau spre casă, ambii în stare de ebrietate, între bărbat şi soția lui, în vârstă de 72 ani, a intervenit o ceartă.

După ce au ajuns acasă, cearta a degenerat, bărbatul începând să lovească femeia în zona capului, după care a imobilizat-o şi a legat-o cu o funie, pe care a trecut-o peste gâtul şi braţul stâng al victimei şi a fixat-o de calul pe care îl dezlegase de la căruţă.

„În acest mod, inculpatul Horga Valentin a târât victima prin curtea locuinţei comune, până pe un drum situat în apropiere, unde a abandonat-o. În urma acestor agresiuni, victima a fost sugrumată de funia cu care a fost legată, decedând în locul în care a fost lăsată de inculpat“, se arată în probatoriul procurorilor.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.

CITITI SI: Bătrân reţinut după ce şi-a ucis soţia şi apoi a legat cadavrul de cal

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.