Ziarul electronic al arădenilor

Bărbat din Săvârșin, cercetat pentru trei infracțiuni rutiere

Un bărbat din comuna arădeană Săvârșin a fost depistat în trafic în timp ce conducea, sub influența băuturilor alcoolice, un autovehicul radiat din circulație și fără a deține permis de conducere.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, este cercetat acum de polițiștii din Săvârșin pentru săvârșirea a trei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Bărbatul a fost depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DC 74, pe raza localității Pârnești, emanând halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoutilitara este radiată din circulație din anul 2015“, a informat IPJ Arad.

Conform procedurii, în acest caz s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.