Ziarul electronic al arădenilor

Barăci ridicate ilegal în Parcul „Tudor Arghezi“

parcul1Compania de Apă Arad a fost amendată pentru că amenjarea ilegală pe spațiul verde a două barăci în Parcul „Tudor Arghezi“ din zona Intim, iar primarul Gheorghe Falcă a criticat lipsa de reacție în acest caz a „ecologiştilor-propagandişti“.

Cele două barăci, una folosită ca vestiar și una ca depozit de scule, au fost ridicate fără autorizație de construire.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus, luni, că amenzile au fost aplicate după ce poliţiştii locali au depistat că cele două construcţii au fost ridicate ilegal.

„Instituţiile din subordinea Primăriei îşi îndeplinesc atribuţiile şi au sancţionat instituţia (Compania de Apă n.r.) şi constructorul celor două obiective. Din păcate, nu am văzut reacţiile «ecologiştilor-propagandişti» vizavi de cele două construcţii care s-au ridicat într-un parc, ceea ce mă face să cred că protestele organizate în Parcul «Eminescu» au avut tentă politică”, a afrimat Gheorghe Falcă.

Viorica Graur, directorul executiv al Poliţiei Locale Arad, a spus că în acest caz a fost aplicată o amendă de 1.000 de lei, Companiei de Apă, şi o altă amendă, tot de aceași valoare, constructorului.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.