Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până duminică dimineaţă, în mai multe județe, printre care și Arad.
Astfel, un Cod galben de vreme rea va fi în vigoare în intervalul 29 iunie, ora 11.30 – 30 iunie, ora 6.00, în 24 de judeţe din cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, nordul Munteniei şi zona montană şi deluroasa a Olteniei.
În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi, izolat, de 40 – 50 l/mp.
Meteorologii precizează, totodată, că manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi pentru intervale mai scurte de timp.