Ziarul electronic al arădenilor

Avertizare cod galben de ger pentru județul Arad

O avertizare cod galben de ger, care vizează și județul Arad, va intra în vigoare începând cu duminică dimineaţă, până săptămâna viitoare, urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an.

Meteorologii au emis şi o atenţionare cod portocaliu care va intra în vigoare luni, pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde maximele vor fi cuprinse între -12 şi -8 grade, iar minimele vor coborî până la -22 de grade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), atenţionarea codul galben va intra în vigoare duminică, la ora 03.00, şi va fi valabilă până joi, 1 martie, ora 10.00. Valul de frig va afecta toată ţara şi se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade Celsius mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.

Maximele vor fi negative în toate regiunile, dimineaţa şi noaptea, la început în jumătatea de nord, apoi şi în restul ţării, iar intensificările vântului vor amplifica senzaţia de rece.

Meteorologii atrag atenţia că din seara zilei de sâmbătă şi până duminică noapte, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudului Banatului şi Dobrogea vor fi ninsori temporare, care în sud-vest vor deveni moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în medie cu 45-50 de kilometri pe oră în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a ţării rafalele vor atinge local 55-65 de kilometri pe oră.

Un număr de 13 judeţe, respectiv Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Caraş – Severin şi Sibiu, se vor afla sub Cod galben de frig, în timp ce restul judeţelor vor fi afectate de un Cod portocaliu de ger.

De asemenea, atenţionarea cod portocaliu emisă de ANM va intra în vigoare luni, la ora 03.00 şi va fi valabil până joi, 1 martie, ora 10.00. În acest interval, temperaturile vor fi foarte scăzute, atât pe timpul nopţii, cât şi pe timpul zilei, în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

În aceste zone, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe timpul zilei. Maximele vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.

Din dimineaţa de luni, spun meteorologii, aria ninsorilor se va extinde, în sud şi sud-est vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.