Ziarul electronic al arădenilor

Astra Trans Carpatic a deschis o nouă rută feroviară

Compania feroviară Astra Trans Carpatic a deschis o nouă rută feroviară, în urma unei investiții de 20 de milioane de euro.

Conform News.ro, compania cotrolată de omul de afaceri arădean Valer Blidar a pus în circulaţie, sâmbătă, primul automotor achiziţionat, pe ruta Timişoara – Arad – Satu Mare – Baia Mare, oferind condiţii considerate de lux de către pasageri.

Compania feroviară a investit 20 de milioane de euro în deschiderea acestei rute feroviare noi, în urma achiziţiei a 15 automotoare de la Căile Ferate din Danemarca.

A patra legătură feroviară va fi lansată pe traseul Timişoara-Arad-Oradea-Cluj în luna decembrie, iar până în aprilie 2019 vor fi puse în circulaţie toate celelalte 14 garnituri, urmând să fie deschise noi rute.

Omul de afaceri Valer Blidar, care controlează atât compania feroviară cât şi fabrica de material rulant Astra Vagoane Călători Arad, a declarat, sâmbătă, pe peronul Staţiei CFR Arad, că au fost investiţi 20 de milioane  de euro pentru a se dechide rute noi, în special regionale.

Confom lui Blidar, compania vrea să asigure transport regional rapid, confortabil, oferind şi diverse servicii pentru pasageri.

Garniturile achiziţionate în ultimele luni – compuse din două vagoane articulate, cu o lungime totală de 48 de metri – au motoare diesel cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Capacitatea de transport a fiecărei garnituri este de 113 pasageri.

„Este un tren occidental, doar în România şi Danemarca circulă astfel de garnituri. Este un automotor destinat liniilor neeletrificate sau electrificate parţial. Am hotărât ca primul tren de acest gen să circule pe ruta Timişoara – Baia Mare, urmând ca din decembrie, odată cu introducerea noului mers al trenurilor, să plece de la Timişoara două trenuri cuplate până la Oradea, de unde să se separe, unul spre Cluj-Napoca şi unul spre Baia Mare. Avem în tren zone business şi economic, toate scaunele sunt dotate cu măsuţe”, a declarat Valer Blidar, citat de News.ro.

Vagoanele sunt dotate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme de entertainment audio-video, cu internet, prize pentru curent electric, instalaţii performante de aer condiţionat şi încălzire.

Conform lui Blidar, automotoarele pot circula cu 200 de kilometri pe oră, însă infrastructura din România nu permite acest lucru. Valer Blidar a declarat că toate biletele pe noua rută, care pot fi achizţionate online sau direct în tren, au fost vândute până în luna noiembrie.

Celelalte garnituri cumpărate vor fi puse în circulaţie până în aprilie 2019, urmând să fie deschise rute noi.

Astra Trans Carpatic a lansat, în februarie 2017, prima sa rută feroviară, respectiv Arad-Bucureşti, dar peste vară trenurile circulă până la Mangalia. A doua rută deschisă este între Bucureşti şi Braşov.

Preţul biletelor de călătorie pe toate cele trei rute sunt uşor mai scăzute decât la CFR, iar compania aplică toate reducerile conform legislaţiei în vigoare.

Primul tren pus în circulaţie de compania feroviară arădeană (pe relaţia Arad-Bucureşti) este Transcarpatic, produs de Astra Vagoane Călători, care are o capacitate de producţie de 200 de vagoane pe an.

comentarii

One Comment

  • aanonim

    Pe cand direct spre Targu Mures ? sa nu mai fim nevoiti sa schimbam trenul pe la Ilia sau alte statii, cu emotii ca scapam legatura . Multi bolnavi merg la clinicile de acolo si nu le e usor …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.