Ziarul electronic al arădenilor

Arme și muniție letală, găsite în casa unui arădean arădean

1Mai multe arme, dar și muniție, nedeclarate autoriăților, au fost descoperite în locuința unui bărbat din Arad, acesta fiind cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.

Armele și municiția au fost descoperite în timpul perchezițiilor făcute, joi, de polițiști la două locuințe deținute de arădean.

„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au efectuat două percheziţii pe raza municipiului la locuinţele unui bărbat, bănuit de deţinere ilegală de arme şi muniţii. Cele două percheziţii au fost efectuate la domiciliul, respectiv reşedinţa, unui bărbat, din Arad, deţinător legal de arme şi muniţii“, se menționează într-un comunicat de presă remis de IPJ Arad.

În timpul percheziţiilor au fost găsite, la unul dintre cele două imobile, două revolvere calibru 9 mm, un revolver calibru 6 mm şi un pistol marca IWG, deţinute fără drept.

De asemenea, au fost găsite deţinute fără drept, la respectivul imobil, 730 de bucăţi de muniţie letală, 2.072 de bucăţi muniţie neletală şi 10 bucăţi tuburi percutate.

„În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul ar fi procurat armele şi muniţia deţinute ilegal din Ungaria, pe care le-ar fi introdus ulterior în ţară, fără să le declare autorităţilor. Armele şi muniţia găsite în urma percheziţiilor, cât şi armele şi muniţia deţinute legal de către cel în cauză, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor“, se mai arată în comunicatul de presă.

Arădeanul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic.

222222

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.