Ziarul electronic al arădenilor

Armata Română recrutează rezerviști voluntari

Ministerul Apărării Naționale organizează, începând cu data de 12 iulie, o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României pentru cele 775 de locuri disponibile de maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați.

La prezentarea la centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.

De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:

– actul de identitate, în original şi în copie;

– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;

– acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;

– permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;

– livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

 Odată cu adoptarea Legii nr. 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, din 05.05.2021, respectiv republicarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari în Monitorul Oficial al României nr. 603, Partea I, din 17.06.2021, au intrat în vigoare o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt:

– creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;

– creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;

– eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;

– eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;

– crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.

Detalii suplimentare pot fi obținute :

– la sediul Centrului militar județean Arad, str. Lucian Blaga nr. 4-6, sau la numerele de telefon: 0257.281.693, 0257.282.447.

Program de lucru cu publicul: luni – vineri, 8.30 – 16.30; marți, 10.30 – 18.30.

– pe site-ul official al Ministerului Apărării Naționale, la adresa www.mapn.ro, sau pe paginile www.facebook.com/RecrutareMApN, www.facebook.com/CentrulMilitarJudețeanArad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Militar Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.