Ziarul electronic al arădenilor

Aradul și Gyula pregătesc o coproducție teatrală inedită

În Ungaria a fost semnat miercuri, 21 februarie acordul de colaborare culturală între orașele înfrățite Arad și Gyula. Programul cultural pe anul 2018 a fost parafat de Görgényi Ernő, primarul oraşului Gyula, şi Bognar Levente, viceprimar al municipiului Aradului.

Agenda culturală a acestui an cuprinde:  expoziții, competiții sportive, colaborări în domeniul educației, asistenței medicale, schimburi de experiență între organizațiile de tineret, precum și întâlniri de lucru între arhitecți cu scopul protejării monumentelor istorice.

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte este cel care va rezulta în urma colaborării dintre Teatrul din Gyula,  Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Teatrul Kamaraszínház din Arad. Directorii celor trei instituții de cultură au semnat un acord pentru o coproducție inedită. Este vorba despre piesa de teatru „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” de Tom Stoppard care va avea în distribuţie şi actori arădeni. Ea va putea fi vizionată în iulie la Gyula, iar în noiembrie la Arad, cu ocazia Festivalului de Teatru Clasic.

Acordul de înfrățire între cele două orașe Arad şi Gyula a fost semnat acum 24 de ani. Scopul declarat a fost acela de întărire a legăturilor dintre comunităţile situate de o parte şi alta a frontierei prin colaborări culturale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.