Ziarul electronic al arădenilor

Aradul, promovat la Târgul Internațional de Turism al Serbiei

Județul Arad este reprezentat cu succes la Târgul Internațional de Turism al Serbiei de către Consiliul Județean Arad, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică.

Târgul, desfășurat în perioada 4 octombrie – 7 octombrie 2018, la Novi Sad, este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Serbia, cu peste 10.000 de expozanți.

Mai multe agenții de turism din Serbia și-au manifestat interesul față de două proiecte importante ale Consiliului Județan Arad: Circuitul Clădirilor Secession și Circuitul Cramelor.

Cele două programe, prin care se dorește punerea în valoare a Podgoriei Aradului și a patrimoniului arhitectural al municipiului, s-au bucurat de succes încă de la lansare, numeroși arădeni, dar și turiști din afara județului, participând la aceste circuite.

,,Standul Aradului este o atracție. Vizitatorii și presa s-au arătat interesați de istoria, arhitectura, gastronomia, obiceiurile și tradițiile locului. De asemenea, programele turistice dezvoltate de Consiliul Județean pentru creșterea vizibilității și gradului de atractivitate au avut impact printre turiștii străini interesați să cunoască frumusețile județului nostru”, a declarat Daliana Tătar, șef serviciu al Centrului Național de Promovare și Informare Turistică al județului Arad.

Târgul Internațional de Turism al Serbiei promovează toate tipurile specifice de turism și se adresează atât profesioniștilor din industrie și antreprenorilor, cât și vizitatorilor non-comerciali.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.