Ziarul electronic al arădenilor

Aradul! Şi zilele lui…

Trecură şi zilele Aradului. Cu «z» mic, pentru că n-am găsit subterfugiul tastaturii în complexul intelectual al informaticii cotidiene. Dar, totuşi, arădeni fiind, scriituri cutreieram…

Teofil Grădinaru

Zilele Aradului, pentru noi au însemnat, ar fi trebuit să însemne, un prilej de sărbătoare umană, dincolo de istoric, relaţii interumane, relaţii confesionale sau ce vreţi voi! Am rămas cu iluzia unor sărbători ale momentului, indiferent de culoarea politică.

Noi creionăm aspectul politic al vremurilor, dar, de desemnat, o vor face oamenii viitorului. Credem şi încercăm să credem că noi suntem cei mai importanţi, dar aidoma lui Napoleon, Alexandru Macedon, Henric al IV-lea sau, venim spre meleagurile noastre, Matei Corvinul, mama lu’ Matei Corvin sau Ştefan Lăcustă (prin vrerea domnului Medeleanu) că noi creăm istoria. Iote, mă!

De fapt istoria ne creează pe noi. Cu bune, cu rele, cu adevăruri sau interpretări istorice, suntem robii istoriei. Mie mi-e şi ruşine să fiu contemporan cu istoria pe care o scriem. Sau care ne e scrisă. O ruşine pe care o declam, nu o aclam, din cauza conjuncturii! E foarte uşor să te declari contemporan cu nişte oameni care deja există. E foarte greu să te raliezi ideiilor lor. Şi, ca să întregesc bucla, cel mai simplu pentru noi este să acceptăm ceea ce există. Mult mai dificil e, nu să contrazicem, nu să blamăm ci să arătăm adevărul istoric.

Putem pune Zilele Aradului în ianuarie, că doar atunci s-a născut Gheorghe Falcă. Putem să le punem în noiembrie, că atunci s-a născut Ioţcu. Dar, cel mai important este să punem Zilele Aradului atunci când Aradul le merită. Întâmplarea face (şi cred că nu e deloc o întâmplare) să îi am ca prieteni şi cunoştiinţe pe cei doi, dar asta nu înseamnă că istoria are ca vectori vreunul dintre numele lor sau al meu.

Istoria trebuie să ţină cont de o sumedenie de întâmplări, de evidenţe, de oameni, de păţanii, altele decât cele trăite de oamenii vremii. Istoria (Aradului) înseamnă conjuncturi, înseamnă repere umane, înseamnă idei şi combateri de idei, înseamnă, cum îi zice numele, istorie.

Nu o putem mula pe mofturile unor oameni şi, expuneri ale unor oameni ai momentului, ca şi cum ar fi un adevăr absolut de necontestat. Nu-i vorba de Falcă, Ioţcu, Cristea (Claudiu, nu Miloş!) sau oricine altcineva vreţi voi, ci e vorba de lucruri pe care le lăsăm peste 50 sau 100 de ani celor care vin după noi. Credeţi voi că Anda, Andreea, Andriceasca, sau cum vreţi voi să stâlcim acest nume de Sfânt Ortodox, va rămâne în reperul arădenilor?

Nu, nu va rămâne. Vor rămâne bastioanele cetăţii, strada Grigore Alexandrescu unde odinioară curgea un braţ al Mureşului sau alte efigii istorice.

Noi plecăm! Trebuie să arătăm ce lăsăm în urmă. Dacă nu putem lăsa nimic existenţialist, e de preferat să tăcem. Tăcerea e, uneori, mai adevărată, ca adevăr istoric, decât vorbăria!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.