Ziarul electronic al arădenilor

Aradul, fără căldură. Falcă acuză: „Șantaj și lipsă de interes“

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, susține că plata în avans de către CET Arad a unei facturi către C-Gaz, astfel încât să nu fie sistată furnizarea agentului termic, este o formă de șantaj.

Primăria Arada a informat că reprezentanţii Ministerului Energiei, ai Primăriei Municipiului, ai CET Arad şi ai Romgaz se vor reuni, marţi, la sediul ministerului, pentru a găsi o soluţie la problema cu care se confruntă furnizorul de agent termic din Arad, care a fost somat de compania C- Gaz să plătească în avans pentru consumul de gaze.

„Întrezărim în această solicitare de plată în avans o formă de şantaj faţă de CET. Dincolo de acest aspect, întrebarea e: cine plăteşte? Primăria, nu poate, cetăţenii, nu!”, a afirmat Gheorghe Falcă.

Primarul mai spune că îşi pune toate speranţele în întâlnirea de săptămâna viitoare și că a descoperit cu „stupoare“ că nici prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, nici o parte din parlamentarii arădeni, nu ştiau de ea.

„Aceasta denotă lipsa de interes pentru problemele Aradului. Din păcate nu este pentru prima dată. De ani de zile plătim din bugetul nostru obligaţiile Guvernului României faţă de Arad. E de ajuns să ne amintim de Guvernul condus de Victor Ponta, care în 2013 şi 2014 nu a dat niciun leu Aradului, acelaşi Guvern care  la Timişoara, în 2014, dădea 62 de milioane de lei, iar Aradului 7,7 milioane, un Guvern care în 2015 acorda bani pentru opt centrale în ţară şi la Arad nu dădea niciun leu. În 2016, Guvernul Cioloş acorda CET-ului 16 milioane, iar anul trecut Guvernul Tudose, 5 milioane. Consider că este o mare nedreptate să plătim în continuare din buzunarul arădenilor obligaţiile Guvernului. Este nevoie de mai multă implicare din partea tuturor şi cu atât mai mult din partea parlamentarilor arădeni  şi a reprezentantului Guvernului în teritoriu“, a declarat Falcă.

Primarul muncipiului Arad îi invită la întâlnirea de la minister atât pe parlamentarii arădeni, cât şi pe prefectul judeţului.

„Este responsabilitatea noastră a tuturor de a face presiuni la Guvern pentru respectarea obligaţiilor acestuia faţă de Arad”, a mai afirmat Gheorghe Falcă.

Furnizarea agentului termic către populația municipiului Arad ar putea fi sistată începând de duminică, 11 februarie, dacă nu va fi achitată suma de 8,5 milioane lei, către furnizorul de gaz.

CITITI SI: Arădenii riscă să rămână fără căldură. VEZI motivul

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.