Ziarul electronic al arădenilor

Arădenii reclamă: În tramvaie, temperaturile ajung la aproape 60 de grade

Călătorii şi vatmanii din Arad se plâng, de câteva zile, că în tramvaie temperaturile se apropie de 60 de grade Celsius, pentru că nu există instalaţii de climatizare în majoritatea vagoanelor aflate în uz.

Unul dintre vatmani a măsurat în cabina sa o temperatură de 46 de grade seara, postând fotografia pe Facebook, dar spune că ziua temperaturile se apropie de 60 de grade. „Ziua, căldura a ajuns la 58 de grade în vagoane, iar aerul devine irespirabil. Temperatura nu coboară sub 40 de grade“, susţine vatmanul.

Călătorii spun că, la cele 35 de grade înregistrate afară, nici ferestrele deschise nu îi ajută să respire bine.

Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Arad, Claudiu Godja, a declarat pentru News.ro că, din cele 138 de tramvaie aflate în circulaţie, doar şase au instalaţii de climatizare. Este vorba de tramvaiele noi Imperio, fabricate la Arad şi cumpărate în urmă cu patru ani.

Godja a precizat că Primăria Arad a alocat, în 2017, suma de 2.000.000 de euro pentru modernizarea a 20 de vagoane, fiind prevăzută inclusiv montarea sistemelor de climatizare.

„La licitaţia organizată pentru atribuirea contractului nu s-a prezentat nicio firmă. Procedurile vor fi reluate“, a spus directorul CTP Arad.

Reprezentanţii Primăriei Arad au declarat că se va încerca accesarea de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, pentru achiziţia a 28 de tramvaie noi, investiţie estimată la 56 de milioane de euro.

La începutul anului, costul unei călătoriei cu tramvaiul a crescut cu 50 la sută în Arad, biletul costând acum 3 lei. Această majorare a dat naştere unor reacţii foarte critice ale arădenilor, mai ales în mediul online.

sursa: News.ro

comentarii

One Comment

  • Adina

    Stire parata de Lazar-Escu si mai facu rost de un concediu medical cumparat.O tamponare intentionata,o reclamatie la depou ca nu i se repara coaja,etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.