Ziarul electronic al arădenilor

„Arădeni cu care ne mândrim“. Lidia Leahu, distinsă de Consiliul Județean

Lidia Leahu, o tânără frumoasă şi inteligentă, pasionată de scris, poezie, pictură, modelling a fost astăzi invitată la Consiliul Județean Arad, de vicepreședintele Sergiu Bîlcea.

Acesta i-a conferit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”.

Din nefericire,  o boală grea a făcut ca Lidia Leahu să trăiască în scaunul cu rotile. Asta însă nu o împiedică să facă lucruri minunate și să se implice în proiecte care creează emoție în Arad, inclusiv să susțină un blog personal (http://lidialeahu.ro/).

„Lidia scrie poezii de mare sensibilitate, este atentă la problemele societăţii, promovează prin blog şi reţele sociale mesaje de susţinere pentru persoanele în dificultate. Este genul de femeie care ne arată că nu există obstacole care nu pot fi trecute. Este o persoană foarte implicată în proiecte menite să facă viaţa mai uşoară unor persoane cu nevoi speciale. Este optimistă şi activă, nu se dă bătută în faţa greutăţilor. Toate acestea au făcut-o pe Lidia Leahu cunoscută şi apreciată la nivel naţional. Pentru exemplul de implicare pe care îl dă tuturor, pentru reuşitele şi cauzele pentru care luptă, merită din plin aprecierea noastră şi diploma «Arădeni cu care ne mândrim»”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.