Ziarul electronic al arădenilor

Apel umanitar. O fetiță de 7 ani are nevoie de ajutor

O familie trece prin clipe decisive, zilele acestea. Soții Ifrim luptă să-și salveze fetița de la un viitor trist.

Bianca s-a născut fără femurul stâng și poate păși doar cu o proteză. La 7 ani, micuța înfruntă dificultățile pricinuite de problemele de sănătate cu speranța că într-o zi durerea va trece și va fi și ea un copil normal precum colegii de la școală.

Speranța poate deveni realitate prin mai multe operații ce pot fi făcute la Spitalul Emsey din Turcia, unde urmează să îi fie reconstruit șoldul, iar apoi alungit femurul. Intervențiile și tratamentul post-operator costă 23.000€ – nu e o sumă colosală, dar depășește puterea financiară a familiei.

Tatăl este șef de manevră la CFR și este singurul întreținător al familiei, deoarece soția este nevoită să aibă grijă de Bianca.

O parte dintre prietenii Asociației „Salvează o inimă” au sărit deja în ajutorul Biancăi și au strâns 15.258€, ceea ce înseamnă că mai avem nevoie de mai puțin de 6.800€.

Toți cei ce pot contribui cu orice sumă la salvarea copilului de la o viață chinuită sunt rugați să o facă acum, împreună cu noi, cei cărora îi dorim Biancăi un viitor fericit.

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia „SALVEAZA O INIMA”

Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați numele de familie  (Ifrim) al copilului pentru care faceți donatia!

Asociația „Salvează o inimă”

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.