Ziarul electronic al arădenilor

ANRE: Există riscul ca, la iarnă, să nu poată fi alimentaţi cu gaze toţi consumatorii din România

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) atrage atenţia, într-un document, că există riscul ca, la iarnă, să nu poate fi alimentaţi toţi consumatorii de gaze din România, având în vedere că există „suspiciuni rezonabile“ ca fluxul de gaze din import prin Ucraina să fie redus.

„Având în vedere că pentru iarna 2019-2020 sunt suspiciuni rezonabile ca furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă, există riscul neasigurării cu gaze naturale pentru toţi consumatorii, motivat de asemenea de capacitatea redusă a celorlalte puncte de interconectare. În aceste condiţii, ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori şi trecerea unor grupuri termoenergetice la funcţionarea pe păcură“, se arată într-un document postat pe site-ul ANRE.

Aceasta este pentru prima dată când autorităţile din România vorbesc de pericolul ca importurile de gaze să fie periclitate de faptul că acordurile între Rusia şi Ucraina pentru tranzitul de gaze încetează la 31 decembrie 2019.

Până acum, Transgaz afirma, în documentele publice, că partea română nu a primit nicio informare cu privire la fluxul de gaze din Rusia via Ucraina.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.