Frumos e să stai și să vezi cum gândesc alții despre lucruri care pentru tine înseamnă altceva. Mult mai frumos e să ai răbdarea să vezi consecințele…
Teofil Grădinaru
Am asistat la lansarea cărții unei adevărate doamne de fier a politicii românești, pe numele ai Andreea Paul Vass (pe ungurește Vass însemnând Fier, deci se confirmă).
O doamnă plină de lucruri bune. Pentru cine nu se știe, doamna Vass e consilier economic al însuși premierului Emil Boc.
Dincolo de asta, doamna vrea să ne spună că femeile merită mai mult decât au.
Femeile ca gen, formă conflictuală și esență ca atare, au fost, sunt și vor fi prezente în lume.
De la Hristos până la ultimul filosof în viață, toți ne dau dreptate, că vor, că nu vor.
Nu neaparat ca factor decizional, dar ca echilibru democratic.
Nu ne place să luăm decizii, dar nu putem evita constatările. Adică, vorba lu’ un prieten, cacofonându-se pe cutume, stăm și cugetăm.
Vedem femei frumoase și le neglijăm. Administrativ. Le vedem în viața de zi cu zi și le neglijăm. Doar și mai ales administrativ. Ăștia suntem.
În rest, viața e mai mult a lor decât a noastră. Nu știu cât a lor, cât a noastră. Nici nu mă preocupă.
Femeile se plâng că noi, bărbații, le neglijăm. De fapt, noi bărbații nu le neglijăm, se neglijează singure. Oriunde și oricând, femeile au locul lor. Doar că nu știu.
Andreea Vass știa ce spune, avea dreptate, aventura, dreptatea până la limita obrăzniciei masculine.
Dar era și este, totuși, femeie într-o lume a bărbaților. Curajoasă, dar fără instrumente necesare, masculine prin esență și relativ democratice prin lege, Andreea Vass apare ca un om important.
Prin modul de a pune problema, tot așa vom fi nevoiți să avem opt la sută stângaci, cinșpe la sută homosexuali și nu știu cât la sută doritori de filme porno.
Handicapat fiind de ceea ce ne înconjoară, sunt permisiv. Sună dur, sună nasol, dar într-o lume a bărbaților ai nevoie de cojones.
Ceea ce Andreea are, dar nu știe să exprime.
P.S.
Știu ce spun, sunt căsătorit și mulți dintre cei cu patalama înțeleg. Aplicăm regulă numărul unu în căsnicia bavareză: soția are întotdeauna dreptate. Dacă soția nu are dreptate, se aplică regula doi, care de fapt înseamnă aplicarea regulei unu.
