Ziarul electronic al arădenilor

Anchetă în cazul unui arădean care are o pensie de 39 de lei

Avocatul Poporului va efectua o anchetă în cazul unui bărbat cu grad de handicap din județul Arad, care primește o pensie de doar 39 de lei/lună.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă în cazul unui bărbat cu grad de handicap din Arad, care primește o pensie de doar 39 de lei pe lună. Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 47 și art 50 din Constituția României privind nivelul de trai și protecția persoanelor cu handicap.

Conform informațiilor din mass-media, bărbatul, cu un braț amputat și trei copii în îngrijire, primește de la stat o pensie de handicap foarte mică. Comisia care a evaluat cazul său nu i-a dat dreptul la însoțitor, conform celor relatate în presă“, se menționează într-un comunicat de presă remis de Avocatul Poporului.

Presa locală și națională a relatat, luna trecută, cazul bărbatului din Arad, care are o pensie de 39 de lei.

În vârstă de 47 de ani, Mihai Cin a spus că trăiește un coșmar, pentru că, în pofida handicapului evident, i-a fost anulat dreptul la îngrijitor.

Bărbatul trăiește în satul arădean Chişlaca și spune că, deși are un braț amputat, statul român nu îi recunoaște handicapul.

Mihai Cin, care are trei copii, a mai susținut că banii nu-i ajung nici să cumpere pâine.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.