Ziarul electronic al arădenilor

Amenzi pentru consum de alcool și prostituție

Peste 100 de arădeni au fost amendați, în luna martie, de polițiștii locali, pentru că au consumat băuturi alcoolice pe domeniul public, iar 18 amenzi au fost date pentru practicarea prostituției.

Într-un bilanț al Poliției Locale Arad se arată că, în luna martie, doar polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică au întocmit 290 de procese verbale, suma totală a amenzilor fiind de 64.750 lei.

Printre cei amendați sunt și 113 persoane, care au depistate consumând băuturi alcoolice pe domeniul public. Valoarea amenzilor aplicate în aceste cazuri este de 10.100 lei.

De asemenea, polițiștii locali au mai aplicat, în luna martie, 60 de amenzi pentru cerșetorie, valoarea amenzilor fiind 7.300 lei.

Pentru abateri de la Legea fumatului au fost date sancțiuni în 26 de cazuri, valoarea amenzilor aplicate fiind de 2.000 lei.

Tot în luna martie, polițiștii locali au aplicat 18 amenzi, pentru practicarea prostituției, valoarea amenzilor fiind de 9.000 lei.

Un număr de 43 de amenzi au fost date pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare și pentru satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public (valoarea amenzilor – 10.500 lei).

„În luna martie 2017, polițiștii locali arădeni au întocmit un număr de 1.023 procese verbale de contravenție și au aplicat amenzi în sumă totală de 400.465 lei“, se mai arată în bilanțul Poliției Locale Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.