Ziarul electronic al arădenilor

Alimentarea cu gaze naturale, sistată pe 11 străzi din municipiul Arad

Delgaz Grid informează că, în scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale vineri, 8 februarie, începând cu ora 9.00, pe străzile:

Gen. Praporgescu, Ioan Alexandru, Sabin Drăgoi, Dimitrie Bolintineanu, Traian Mosoiu, Revoluţiei, I.C. Brătianu, Davilla, A. Russo, V. Milea şi I. Suciu, din municipiul Arad.

Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Delgaz Grid. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.