Ziarul electronic al arădenilor

Adrian Wiener: „A fost adusă în Arad o nouă armă, deosebit de eficientă în lupta cu epidemia de coronavirus“

Conform declarațiilor medicului și senatorului USR Arad, Adrian Wiener, coordonatorul medical al unității COVID din Grădiște, a avut loc prima donare de plasmă convalescentă de la un pacient, cadru medical infectat și vindecat de COVID-19, din Arad.

Adrian Wiener, senator USR Arad: „Acest tratament se adresează pacienților în stare gravă și are la bază faptul că în sângele foștilor bolnavi de COVID, acum vindecați, se găsesc anticorpii necesari combaterii virusului. Cu acordul acestora, se face recoltarea de plasmă, pentru a fi apoi administrată bolnavilor.

Ne pregătim să oferim acest tratament și în spitalul pe care îl conduc, prima donare de plasmă convalescentă de la un pacient – cadru medical infectat și vindecat de COVID-19 având loc deja în Arad.

Recoltarea s-a făcut la Centrul de Transfuzii Arad, iar pe această cale țin să mulțumesc atât donatorului cât și celor care au făcut procedura.

Plasma, bogată în anticorpi anti SARS-CoV-2 va fi transfuzată pacienților care au nevoie. Astfel, pot spune că am adus în Arad o nouă armă, deosebit de eficientă în lupta cu epidemia de coronavirus. Demonstrăm astfel că avem un corp medical responsabil, empatic, implicat chiar in donare, ceea ce mă face foarte optimist”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.