Ziarul electronic al arădenilor

Adrian Todor: „Administrația Falcă a devenit specialistă în falimente“

În 14 ani de zile, Administrația Falcă a distrus aproape toate societățile subordonate Consiliului Local Municipal Arad.

Ultima pe listă este CET Arad, o societate care sub bagheta primarului Gheorghe Falcă a reușit performanța de a acumula datorii de peste 100 de milioane de lei, fapt care a dus la intrarea în insolvență.

„Administrația Falcă a devenit, în ultimii 14 ani, specialistă în falimente. Domnul Falcă sunt convins că ar avea mare succes dacă și-ar deschide o firmă de insolvență, după câte societăți subordonate CLM a reușit să ducă la faliment.

Situația societăților subordonate Consiliului Local Municipal Arad spune totul despre cât de bun administrator este Gheorghe Falcă. Regia de Drumuri Municipale a fost pusă pe butuci, falimentată și vândută pe bucăți, în epoca Falcă. Același lucru s-a întâmplat cu societatea Salubritate SA, pe care administrația Falcă a falimentat-o ca să facă loc firmelor de casă. Recons-ul trage și el să moară, la fel și Gospodărirea Comunală, din care n-a mai rămas aproape nimic.

Ultima pe listă este CET Arad, o societate mulsă ani de zile de camarila portocalie, de yesmenii lui Falcă, de firmele de partid. După un jaf de 14 ani, CET a ajuns la datorii de peste 100 de milioane de lei, așa că primarul și conducerea societății s-au gândit s-o bage-n insolvență, urmând probabil falimentul. În timp ce la Oradea, de exemplu, s-a ridicat o centrală cu fonduri europene, iar societatea respectivă nu are datorii și funcționează extrem de bine.

În urma primarului Falcă, după 14 ani de mandat, rămân doar societăți falimentate, stadioane distruse, împrumuturi de zeci de milioane pe care le vor plăti și cei care azi nu sunt născuți“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.