Ziarul electronic al arădenilor

Adrian Petre a semnat cu FCSB

Gruparea FCSB a anunţat, luni, transferul lui Adrian Petre, de la formaţia Esbjerg fB, din prima ligă daneză.

Atacantul în vârstă de 22 de ani, care a efectuat luni vizita medicală, va purta tricoul cu numărul 19.

Adrian Petre este născut la 11 februarie 1998, în Arad, și a debutat în fotbalul profesionist la UTA Arad, iar apoi a fost transferat, în iulie 2017, de Esbjerg fB.

Acesta a evoluat pentru UTA în 40 de meciuri din Liga 2 şi Cupa României, reuşind să înscrie de 31 de ori.

Pentru Esbjerg a adunat 82 de jocuri în toate competiţiile şi a marcat de 29 de ori. De asemenea, este unul dintre jucătorii de bază ai echipei naţionale U21, pentru care a jucat 15 meciuri, a înscris de 5 ori şi alături de care a ajuns în semifinalele EURO U21 2019.

„Sunt mulţumit că am ajuns la clubul cu cei mai mulţi suporteri din România. O fac la vârsta şi maturitatea necesară să înţeleg importanţa acestei noi etape din cariera mea şi asigur întreaga suflare roş-albastră că vin cu gândul de a deveni unul dintre jucătorii de referinţă ai acestui minunat club în următorii ani”, a declarat Petre.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.