Ziarul electronic al arădenilor

Adrian Butunoi: „CJA cheltuie 9 milioane de lei pe serbări câmpenești, în loc să dea bani pentru sănătate sau drumuri“

Consiliul Județean Arad are și în acest an alte priorități, alocând nu mai puțin de 9,2 milioane de lei către Centrul Cultural Județean Arad, instituție care organizează o serie de serbări câmpenești, cu iz electoral.

În comparație, pentru investițiile în Spitalul Județean Arad se alocă o sumă mai mică, adică 8,8 milioane de lei, semn că petrecerile sunt mai importante pentru cei de la PNL, decât sănătatea arădenilor.

„Și în acest an, CJA alocă o sumă imensă Centrului Cultural Județean Arad, o instituție care organizează serbările câmpenești în județul Arad, majoritatea având ca scop promovarea intereselor Partidului Național Liberal.

Având în vedere că sunt două runde de alegeri, europarlamentare și prezindețiale, liberalii au alocat o sumă mult mai mare în acest an pentru aceste petreceri, unde probabil cei de la PNL îi vor lua din nou la bătaie pe cei care nu sunt de acord cu ei, așa cum s-a întâmplat în weekend, la Secusigiu, unde primarul liberal Ilie Cheșa l-a lovit golănește cu capul în gură pe colegul nostru, consilierul Gheorghe Grad.

Și acolo, a fost un eveniment organizat din banii primăriei, dar cum se vede, mai liberalii din județ nu suportă ca și alți cetățeni care plătesc taxe și impozite să participe la aceste manifestări.

În loc să aloce mai multe fonduri pentru Spitalul Județean Arad, unde saloanele se modernizează cu ajutorul donațiilor, sau pentru drumurile județene, care sunt cele mai proaste din țară, liberalii de la CJA au dat 9 milioane de lei pe mâna marelui om de cultură Răzvan Cadar, cel care are în subordine Centrul Cultural Județean, condus de un alt aplaudac al primarului Falcă, Ionel Bulbuc.

Aceste două personaje tragic-comice au pe mână o sumă mult mai mare decât investițiile în Spitalul Județean Arad, bani care vor fi direcționați spre petreceri, cu mici și bere, în folosul electoral al PNL Arad. Cam acestea sunt prioritățile politrucilor din fruntea CJA, conduși de cel mai slab președinte din istoria instituției, Marinel Cionca“, spune consilierul județean PSD Adrian Butunoi.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.