Ziarul electronic al arădenilor

Actorii Teatrului din Arad, la Festivalul „Balkan Breeze”

Spectacolele „Sunt eu, Annabel” al companiei Lightwave Theatre din Bucureşti şi „Oraşul nostru” al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad participă la cea de-a a cincea ediţie a Festivalul Internaţional al Ţărilor Balcanice „Balkan Breeze”, care se desfăşoară la Bursa, în Turcia, între 11 şi 25 martie.

Compania Lightwave Theatre va susţine, pe 11 martie şi 12 martie, de la ora 20.00, la Ahmet Vefik Paşa Theater, două reprezentaţii ale piesei scrise de Iulian Tănase, în regia Cristinei – Andreea Ion. Distribuţia spectacolului este alcătuită din păpuşarii Cristina-Andreea Ion, Petru Stratulat, Alexandra Mirescu şi Dragoş Stanciu.

Lightwave Theatre este o companie de teatru vizual din România specializată în spectacole cu păpuşi în mărime naturală pentru public adult.

În zilele de 24 şi 25 martie, de la orele 20.00, pe scena Ahmet Vefik Paşa Theater, publicul din Bursa va avea ocazia de a-i urmări pe actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad în spectacolul „Oraşul nostru”, adaptat după piesa lui Thornton Wilder. Regia îi aparţine lui Cristian Ban, iar scenografia este semnată de Cristina Milea.

Potrivit icr.ro, la ediţia din acest an a festivalului printre participanţi se numără artişti din Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia, România, Serbia, Slovenia şi Turcia.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.