Ziarul electronic al arădenilor

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție, în Arad

În ziua de 10 aprilie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de COVID-19.

Astfel, în timpul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 2.741 persoane, verificate 89 societăți comerciale și alte obiective de interes (gări, autogări, parcuri, unități de cazare etc) și controlate 89 de mijloace de transport persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 146 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 24.250 de lei.

Cetățenii au fost informați cu privire la faptul că, începând cu data de 28.03.2021, a fost restricționată circulația autovehiculelor și persoanelor în intervalul orar 20.00 – 5.00, închiderea programului de funcționare a societăților comerciale fiind ora 18:00, în perioada sfârșitului de săptămână, în localitățile unde incidența ratei de infectare este de peste 4 la mie.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

În continuare, structurile M.A.I. din teritoriu și instituțiile cu atribuții de control vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Suntem şi vom fi prezenţi permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.