Ziarul electronic al arădenilor

Acțiuni ale polițiștilor arădeni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră

În ziua de 11 august, în intervalele orare 7.00 – 9.00 și 17.00 – 19.00, polițiștii arădeni au desfășurat acțiuni, în sistem integrat, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Astfel, polițiștii au acționat  pe principalele drumuri naționale și județene, dar și pe artere din municipiu, în zone cu potențial risc în producerea de fapte antisociale, în zone aglomerate,  în zona stațiilor CFR, precum și în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Activitățile au avut scop preventiv, polițiștii din cadrul structurilor rutiere, ordine publică și transporturi acționând cu scopul de a conştientiza cetățenii despre necesitatea respectării prevederilor legale privind siguranţa rutieră, precum și normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat, la ea participând polițiști din cadrul structurilor rutiere, de ordine publică și transporturi, și a avut, în principal, scop preventiv, urmărind conștientizarea de către cetățeni a necesității respectării prevederilor legale în materia circulației rutiere.

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale dintre care 36 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru nerespectarea regulii trecere la nivel cu calea ferată, 1 pentru neacordarea de prioritate iar 42 pentru alte nereguli constatate în baza O.U.G. 195/2002, în valoare totală de 56.175 lei.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 5 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Tot miercuri, poliţiştii Transporturi Feroviare au acţionat în cele mai importante localități din județul Arad, pentru creşterea gradului de siguranţă publică, prevenirea comiterii unor fapte antisociale, precum şi pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2, în zona staţiilor C.F.R. şi în trenurile de călători care tranzitează judeţul Arad.

Acţiunile  poliţiştilor de la transporturi au urmărit şi depistarea persoanelor urmărite/dispărute şi a migranţilor ilegali, prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă, a furturilor de la călători, de la infrastructura feroviară şi de/ din vagoane, identificarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători, predispuse la comiterea de fapte antisociale ori identificarea persoanelor care oferă spre vânzare diferite produse fără documente de provenienţă sau fără îndeplinirea condiţiilor legale.

Cu ocazia acţiunii, poliţiştii le-au reamintit călătorilor faptul că purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor C.F.R. este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare, în condiţii de aglomeraţii, călătorii fiind mai expuşi pericolului de infectare cu SARS–COV-2.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă recomandăm:

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!

– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!

– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!

– Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!

– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.