Ziarul electronic al arădenilor

Acțiune de colectare a deșeurilor electrice la Pecica

Primăria Orașului Pecica şi SLC Sistem Național de Colectare Timiș anunță prima acțiune de reciclare a deșeurilor electrice din acest an.

Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), adică aparatele vechi sau stricate, sunt preluate sâmbătă, 20 martie, pe platoul din fața sediului primăriei, între orele 9.00 – 15.00.

Cetățenii au și opțiunea de a „recicla cu un singur apel”, sunând începând de astăzi și până în dimineața colectării, la una din următoarele numere de telefon: 0751.117.322. sau 0751.302.123, iar angajații primăriei vor prelua deșeurile electrice de la domiciliu.

Locuitorii satelor aparținătoare Turnu, Sederhat și Bodrogu Vechi sunt rugați să sune pentru la aceleași numere pentru a participa la acțiunea de ecologizare.

Ca de fiecare dată, se va organiza și o tombolă cu premii (două blendere, două fiare de călcat și două cafetiere), care este programată pentru marți, 23 martie, la ora 10.00, în fața sălii Forum.

Participanții la acțiunea de reciclare participă, automat, la tombolă, în baza talonului primit.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Orașului Pecica. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.