Ziarul electronic al arădenilor

Accident provocat de un adolescent beat și fără permis

1GALERIE FOTO Un adolescent, care conducea un microbuz fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului, a provocat, duminică dimineața, un accident de circulație în cartierul Aradul Nou, fiind avariate mai multe mașini.

Adolescentul, în vârstă de 17 ani, conducea, duminică, în jurul orei 5.00, un microbuz pe Calea Timișorii, alături de el fiind alți trei tineri, cu vârste între 17 și 20 de ani.

Din primele cercetări efectuate la locul accidentului s-a stabilit că adolescentul a pierdut controlul asupra volanului, a intrat în derapaj, apoi a pătruns pe contrasens unde a lovit un stâlp de beton şi patru autoturisme care erau parcate pe marginea drumului.

Conform polițiștilor, adolescentul aflat la volanul microbuzului nu deținea permis de conducere și era sub influența alcoolului, el și prietenii lui plecând de la o petrecere.

În urma accidentului, tânărul a fost transportat la spital, fiind rănit grav. Totodată, adolescentului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cei trei tineri care se mai aflau în microbuz au suferit răni ușoare.

foto: Kakulya Iozsef

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.