Ziarul electronic al arădenilor

A murit sculptorul arădean Ioan Tolan

ioan tolanSculptorul arădean Ioan Tolan, distins cu numeroase premii, autor al unor lucrări de artă monumentală, fondator al filialei UAP Arad şi al Liceului de Artă, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani.

Ioan Tolan s-a născut în 7 iunie 1927, în municipiul Arad, în pe parcursul carierei sale a fost distins cu numeroase premii pentru lucările sale.

A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa prof. Boris Caragea, între ani 1948-1949, și St. Petersburg – I. A. P. Repin – prof. Krestowski și Kerzin, între ani 1949-1955.

A avut expoziții atât în țară, cât și în străinătate. A primit Premiul Special UAP pentru sculptură și este fondator al filialei UAP Arad și a Liceului de Artă.

În anul 2002, Ioan Tolan a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, iar în anul 2007, Consiliul Județean i-a acordat Premiul de excelență pentru întreaga carieră.

Printre lucrările lui Ioan Tolan se numără monumentele ridicate în memoria unor personalităţi precum Avram Iancu, Ioan Slavici, Vasile Goldiş, Iosif Petchovschi, Isaia Tolan, Corneliu Bârsan, Ioan Suciu, Ştefan Cicio-Pop.

Ioan Tolan va fi înmormântat marți, la ora 15.00, la Cimitirul „Eternitatea“ din Arad.

comentarii

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.