Ziarul electronic al arădenilor

A început modernizarea a 20 de străzi din Pecica

În urma unei proceduri de achiziţie prelungite din cauza contestaţiilor, firma câştigătoare a început lucrările din cadrul proiectului „Modernizare străzi în oraşul Pecica, judeţul Arad”.

Investiţia se realizează în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi include majoritatea străzilor din zona 100 a oraşului, cu o lungime totală de 11,269 de kilometri, străzi care asigură legătura între zona centrală şi Drumul Naţional 7, alte două străzi intens circulate şi una de legătură, în zona centrală.

Având în vedere numărul mare de străzi, acestea au fost împărţite pe trei loturi, care se vor realiza, pe etape, în tot atâţia ani.

Astfel, în cursul acestui an se vor moderniza străzile 104, 107, 110 (din lotul 1), 109, 422 (din lotul 2) şi 123 (din lotul 3).

Anul viitor vor fi reabilitate străzile 101, 102, 105 (lotul 1), 119, 116 (lotul 2), 3, 112, 113 şi 314 parțial (lotul 3).

Proiectul va fi finalizat în anul 2020 cu străzile 103, 106 (lotul 1), 115, 122 (lotul 2) şi 124 (lotul 3).

Locuitorii de pe cele 20 de străzi au fost anunţaţi încă de la câştigarea proiectului să se racordeze la toate utilităţile, pentru că timp de cinci ani nu va fi permisă nicio lucrare de branșare pe străzile modernizate.

Proprietarii gospodăriilor aflate în curs de racordare sunt rugați să urgenteze lucrările, mai ales pe străzile care se modernizează în acest an.

Cei care locuiesc pe străzile programate pentru anul 2019 sunt rugați să finalizeze lucrările de branșament la utilități până în luna martie a anului viitor, iar locuitorii de pe străzile unde se vor executa lucrări în 2020 până în luna martie a anului respectiv.

„A fost o procedură mai îndelungată, care nu a depins de noi. Birocraţia şi apoi contestaţiile au amânat începerea lucrărilor, dar acum am intrat în linie dreaptă. Cerem înţelegere și răbdarea locuitorilor pentru disconfortul creat, deoarece rezultatul merită deranjul” – a declarat primarul Petru Antal.

Pe lângă aplicarea stratului de asfalt vor fi amenajate trotuarele, accesele la case, şanţurile şi spaţiile verzi. Pe câteva străzi va fi amenajată și pistă pentru bicicliști, precum și locuri de parcare.

Valoarea proiectului „Modernizare străzi în oraşul Pecica, judeţul Arad” s-a ridicat la 24,95 milioane de lei, dar în urma licitației costurile lucrărilor s-au redus la 18,11 milioane de lei.

În paralel, Primăria Orașului Pecica a depus un alt proiect pentru modernizarea a 24 de străzi, din zonele 200 și 400. Proiectul este în curs de evaluare la Ministerul Dezvoltării și se speră la un răspuns pozitiv.

Toate străzile care vor fi modernizate au deja introduse toate utilitățile, pentru a nu fi nevoie să se intervină după terminarea lucrărilor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Orașului Pecica. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.