Ziarul electronic al arădenilor

A fost semnat contractul pentru pasajul neterminat din Micălaca

Contractul pentru execuția lucrărilor la pasajul aflat în construcție pe centura Aradului, peste liniile de cale ferată Arad – București, în zona Micălaca, a fost semnat, lucrările urmând să fie finalizate anul viitor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a informat că, miercuri, a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor la obiectivul „Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN7 km 540+248) peste CF Arad – București” cu firma Implenia Baugesellschaft m.b.H.

Valoarea contractului este de 25.665.184,89 (TVA inclus), cu o durată de execuție de 12 luni și o perioadă de garanție a lucrărilor de 24 de luni, a informat CNAIR.

Proiectul va avea o lungime de 722  m,  din care lungimea pasajului va fi de 322 m, iar a rampelor de 400 m. Lățimea pasajului va fi de 13,60 de metri și va cuprinde două piste de bicicliști.

„Precizăm că, anterior, acest obiectiv a fost contractat cu Asocierea SC Confort S.A. Timişoara și S.C. Vel Service S.A. Bucureşti, contractul fiind reziliat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, începând cu data de 28.11.2014. La data rezilierii contractului, lucrările la obiectiv erau realizate în proporție de 21%. Lucrările rămase de executat până la finalizarea obiectivului constau în: devieri şi protejări ale reţelelor electrice, de apă, telecomunicaţii, iluminat pasaj; lucrări pasaj constând în continuarea unor lucrări la pilele pasajului, tablier, grinzi, benzi pentru bicicliști, rampe“, se menționează într-un comunicat de presă remis de CNAIR.

Conform sursei citatea, finalizarea proiectului este importantă pentru  desfășurarea fluentă și în condiții de siguranță a circulației pe DN7. În acest moment, circulația peste calea ferată Arad – București impune circa 74 de închideri ale barierei de tip SAT, cu o durata medie de închidere a barierelor de 170 de minute în 24 de ore, fapt ce conduce la înregistrarea zilnică a unor importante pierderi în exploatare, din cauza staționării autovehiculelor la barieră.

Lucrările la cele două pasaje rutiere de pe centura Aradului au început în 2011, iar inaugurarea lor trebuia să aibă loc în august 2012, exact când Guvernul a decis să oprească finanţările din cauza restrângerilor bugetare.

Cele două șantiere ale CNADNR au fost oprite în august 2012, în fază foarte avansată de execuție (70% la pasajul peste tronsoanele de cale ferată Arad-Oradea, respectiv Arad-Curtici, din zona CET, și 65% la pasajul peste calea ferată Arad-Bucureşti, din Micălaca).

Conform unor informații prezentate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, lucrările la pasajul rutier din zona CET vor fi finalizate până în luna iunie.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.