Ziarul electronic al arădenilor

A fost făcut primul circuit al clădirilor Secession din municipiul Arad

Circuitul clădirilor Seccesion, lansat de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Naţional de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad, s-a dovedit a fi un real succes. 

Peste 30 de persoane s-au arătat interesate şi au participat la prima ediţie, între acestea aflându-se inclusiv ghizi turistici din oraşul vecin, Timişoara.

Au fost vizitate clădiri emblemă ale Stilului Secession, printre care  Palatul Szantay, Palatul Bohus, Palatul Foldes (sediul celebrei farmacii cunoscute în toată lumea  la începutul secolului al XX-lea, pentru produsele farmaceutice şi cosmetice).

Turiştilor li s-au prezentat aspecte cunoscute şi mai puţin cunoscute din istoria Aradului, istorie de care se leagă şi aceste clădiri emblemă, creaţii ale arhitecţilor Milan Tabacovici  şi Ludovic Szantay.

„Am fost motivaţi de faptul că oraşul de pe Mureş are una dintre cele mai dezvoltate reţele de clădiri Secession din România. Sunt cel puţin 40 de clădiri realizate în acest stil în centrul Aradului, palate şi case de raport, fiecare cu povestea lor şi istorii personale care le conturează personalitatea. Ne bucurăm că iniţiativa noastră a avut impact şi ne dorim să facem cunoscute aceste clădiri şi istoria lor, care este practic istoria noastră, a Aradului.

Aradul este oraşul Unirii. În urmă cu 100 de ani, arădenii au organizat mişcarea de rezistenţă românească, şi-au pus la dispoziţie casele pentru pregătirea Marii Uniri, pentru ca la 1 Decembrie să poată fi citită, la Alba Iulia, rezoluţia Marii Uniri elaborată la Arad. Constatăm însă că încă se cunosc foarte puţine despre contribuţia arădeană la Marea Unire.

De aceea, am decis să realizăm acest circuit cel puţin anul acesta şi să spunem povestea oamenilor şi a locurilor arădene care şi-au pus amprenta asupra istoriei României. Ne dorim ca proprietarii clădirilor să se mobilizeze şi să le renoveze astfel încât nu doar arădenii ci şi străinii să se bucure de frumuseţea lor”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Turul este gratuit și se desfăşoară conform programului:

Marți: 16.00 – 17.00 Tur în Limba Română

Miercuri: 16.00-17.00 Tur în Limba Engleză

Vineri – Duminică: 15.00 – 17.00 Tur în Limba Română şi Engleză

Punct de întâlnire: La Sediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad din Bd-ul Revoluției, nr. 81.

Pentru participare vă rugam să vă rezervaţi locurile  cel puţin cu 24 ore înainte,  la numărul de telefon 0728/116412.

 (actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.