Ziarul electronic al arădenilor

„40 de zile pentru viață“. Acțiuni anti-avort la Arad

IMG_7153Secția de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad va fi pichetată, pe durata Postului Paștelui, de cei care se opun avorturilor, iar în luna martie vor fi organizate mai multe acțiuni pentru a determina femeile gravide să nu renunțe la sarcinile nedorite.

„Ne dorim cu ardoare să punem Aradul pe harta oraşelor pro vita. De câţiva ani ne străduim să educăm o nouă generaţie, care să fie pentru viaţă, de câțiva ani buni organizăm «Marşul pentru viaţă», asta pe lângă celelalte activităţi de consiliere pre şi post avort, conferinţe şi toate celelalte mai mici sau mai mari, mai cunoscute ori mai obscure, care, însă, toate, sunt picături din Lucrarea cea mare a lui Dumnezeu.

În anul de graţie 2016 am înmulţit eforturile noastre pro vita, astfel încât vom avea o întreagă serie de manifestări care să ducă la crearea unei opinii publice favorabile vieţii. În premieră, organizatorilor acestor manifestări li s-a alăturat Asociaţia Filantropia Arad, ceea ce ne bucură nespus şi dă mai multă consistenţă eforturilor pro vita“, a spus Ana Maria Jitea, președintele Asociației „Arsenie Boca“ din Arad.

Prima manifestare dedicată vieții începe din prima zi a Postului Mare, 14 martie, când va debuta, la Arad, acțiunea intitulată „40 de zile pentru viață“.

„Timp de 40 de zile, din 14 martie până în 22 aprilie, vom picheta, zilnic, cu pancarde, bannere şi fluturaşi anti avort, în post şi rugăciune, Secția de Obstetrică şi Ginecologie, de pe strada Episcopiei, timp de două ore“, au anunțat organizatorii acțiunii.

Conform organizatorilor, echipele de pichetare vor fi formate din 4-10 persoane, iar programul de acțiune este următorul: 14 – 18 martie, între orele 8.00 – 10.00; 21 – 25 martie, 10.00 – 12.00; 28 martie – 1 aprilie, 8.00 – 10.00; 4 – 8 aprilie, 10.00 – 12.00; 11 – 15 aprilie, 8.00 – 10.00; 18 – 22 aprilie, 10.00 – 12:00.

A doua manifestare împotriva avortului va fi „Ziua de comemorare a pruncului nenăscut” – în memoria celor peste 20.000.000 de prunci ucişi prin avort. Evenimentul este programat să se desfășoare în ziua de 18 martie.

„Vom purta pe parcursul întregii zile la piept sau pe braţ o panglică neagră. Dacă nu îi uităm sau dacă nu îi ignorăm, înseamnă că nu i-am omorât chiar de tot…  copiii noştri, verişorii noştri, nepoţii, fraţii… cei ce trebuia să ne fie iubiţi, soţi, rude sau prieteni… cei ce trebuia să ne iubească şi să ne înveţe să iubim… cei pe umărul căruia ar fi trebuit să plângem sau de braţul cărora să ne sprijinim la greu… Pentru ei!“, a mai spus Ana Maria Jitea

„Marşul pentru Viaţă“, acțiune organizată anual în Arad, se va desfășura în 26 martie, sub sloganul „Pentru viaţă. Pentru femeie. Pentru familie”. Punctul de întâlnire al participanților la marș este Piaţa „Avram Iancu“, la ora 12.00.

„Vom avea un mic program artistic înainte de plecarea în marş, susţinut de grupuri de copii şi tineri din parohiile arădene: cântece şi poezii creştin ortodoxe dedicate mamei, neamului şi lui Dumnezeu. În premieră în Arhiepiscopia Aradului, anul acesta ni se vor alătura şi alte oraşe din Arhiepiscopie, unde se va organiza pe plan local «Marşul pentru Viaţă». Sperăm să fie cât mai multe“, a precizat președintele Asociației „Arsenie Boca“ din Arad.

În ziua de 28 martie va avea loc pichetarea generală a cabinetelor şi clinicilor unde se promovează politici anti-viaţă.

„Vor fi, ca în anii precedenţi, peste 10 locaţii pentru care vom forma echipe de voluntari pro vita, înarmaţi cu dragoste şi rugăciune, bannere şi pancarde pro viaţă. Vă aştept să vă înscrieţi pe liste! Ca noutate, anul acesta vom picheta fiecare cabinet în funcţie de orarul său de funcţionare. Aşadar, pe calea spre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, vino să sărbătorim împreună viaţa în minunatele ei forme de manifestare, vino să educi prin simpla ta prezenţă întru dragoste şi pentru dragoste! Pentru viaţă. Pentru femeie. Pentru familie“, a mai spus Ana Maria Jitea, președintele Asociației „Arsenie Boca“ din Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.