Ziarul electronic al arădenilor

30 aprilie – Grevă generală în administrația publică

greva-300x177Peste 600 de angajați din Consiliul Județean, de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor și din aproximativ 30 de primării din județul Arad vor organiza, joi, o grevă generală de o zi cu întreruperea activităţii în instituţii, în semn de protest faţă de faptul că Guvernul nu a dat curs revendicărilor formulate, între care acordarea de tichete de masă şi majorarea salariilor.

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) susține că Guvernul a dat dovadă de „indiferență“ față de revendicările salariaților din administrația publică, la întâlnirea avută, joi, cu liderii sindicaliștilor.

În aceste condiții, FNSA a anunțat că în ziua de 30 aprilie va fi organizată o grevă genrală de o zi în administrația publică, urmând ca în 27 mai să fie organizat un miting la București, la care să participe minimum 3.000 de sindicaliști.

De asemenea, s-a mai hotărât demararea procedurilor pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală din România, în a doua parte a anului 2015.

„Revendicările minimale şi decente ale categoriei de bugetari pe care îi reprezentăm sunt: Reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii;

Creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“, se arată într-un comunicat de presă remis de Federația Națională a Sindicatelor din Administrație.

Până la data de 27 aprilie, 617 angajații din Consiliul Județean (136 persoane), Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor (22) și din 26 primării din județul Arad au semnat că sunt de acord cu participarea la greva generală de o zi.

Astfel, au semnat angajații din primăriile Chișineu Criș (40 persoane), Nădlac (50), Pecica (47), Bata (7), Birchiș (12), Brazii (7), Cărand (11), Chisindia (10), Covăsînț (14), Felnac (15), Fîntînele (19), Hălmagiu (15), Hălmăgel (13), Hășmaș (9), Iratoșu (8), Mișca (16), Păuliş (23), Săvârşin (15), Secusigiu (17), Şepreuş (20), Şicula (18), Șimand (21), Tauț (16), Ususău (11), Zădăreni (16), Zerind (9).

FNSA a declanşat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării.

„După trei ani de guvernare, constatăm că politicile actualului guvern cu privire la administraţia publică locală din România nu diferă cu nimic faţă de cele aplicate de către guvernele anterioare, dimpotrivă acesta poate fi considerat «un demn continuator» al politicilor prin care se mimează dialogul social.

De la momentul în care a fost declanşat conflictul de muncă au avut loc două întâlniri cu reprezentanţii Guvernului României pe marginea problemelor angajaţilor din primării şi consilii judeţene, însă la niciuna dintre acestea nu a fost luate în discuţie solicitarile FNSA, dimpotrivă s-a încercat, de către dl. Liviu Marian Pop – ministrul delegat pentru Dialog social, inducerea ideii că acest conflict nu este organizat în condiţiile legii. Singurii care nu au respectat legea sunt însă reprezentanţii Guvernului României care au refuzat organizarea procedurii de conciliere, conform legii, desconsiderând astfel nevoile salariaţilor pe care îi reprezentăm“, se arată într-un comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație.

„FNSA cere scuze tuturor cetăţenilor pe care-i deservesc salariaţii din administraţia publică locală prentru acţiunea extremă la care a fost obligată să recurgă din cauza nepăsării Guvernului României faţă de situaţia salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în primării şi consilii judeţene“, se mai menționează în comunicatul de presă.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.