Am început anul cu Emil Boc, l-am continuat cu Mihai Răzvan Ungureanu, pentru a-l încheia cu Victor Ponta, în două variante.
Din nefericire, asta nu e tot pentru că, între timp, am avut un blocaj de proporții, declanșat în luna iunie de scandalul suspendării președintelui.
Referendumul pare să fi fost, de departe, cel mai important eveniment economic al anului care tocmai se încheie. Parcă s-ar fi tras un oblon peste economie cu această ocazie. Oblon care încă nu a fost ridicat complet și nici nu sunt șanse să se întâmple asta până prin martie. În ianuarie vom continua cu petrecerile, vacanțele prelungite, în februarie se vor face bugetele, abia la sfârșitul trimestrului dacă se vor dezmetici românii. În special managerii de succes. Doamne ferește de vreun viscol precum cele de la începutul lui 2012, că sigur vom continua recesiunea „en fanfare”.
Să așteptăm însă ca statisticienii să-și facă treaba. Din birourile confortabile, acolo unde indicii economici se văd altfel iar gradul de îndatorare se calculează în raport cu PIB-ul nu cu veniturile la buget. Este ca și cum cineva și-ar calcula capacitatea de rambursare a unui credit în funcție de afacerile companiei la care lucrează nu în corelație cu salariul propriu. Dar ce să-i faci, suntem de patru ani în criză dar folosim exact aceleași unități de măsură care ne-au băgat în ea. Fără să ne dăm seama la timp.
Prin ce s-a mai remarcat anul de grație 2012? Prin incompetența guvernanților care nu au fost în stare să atragă vreun ban serios de la Uniunea Europeană.
În luna a 11-a ne putem lăuda cu un grad de absorbție foarte apropiat de zero. Tot la capitolul acesta, incompetență asezonată cu furt, putem aminti și despre insolvența Hidroelectrica. O măsură specială, pentru o situație specială. Decontul îl vom face însă tot noi, alegătorii atât de speciali pentru politicieni. Din nefericire, numai o dată la patru ani.
Să pomenim și despre scandalurile de corupție din bănci, de creditele pe care le obțineau unii „oameni de afaceri”, indivizi care în mod normal nu ar trebui lăsați să se apropie la mai mult de 100 de metri de ușa unei instituții financiare.
Nu în ultimul rând, interesant este și procentul pe care l-a obținut actuala coaliție de guvernământ: aproape 70%. Unii spun că vom avea stabilitate iar asta se va răsfrânge benefic asupra economiei. Eu îndrăznesc să afirm că efectele pozitive vor fi pe termen scurt, cel mult mediu. Și asta pentru că lipsa unei opoziții reale nu înseamnă democrație ci cu totul altceva. Iar beția puterii este, la români, un viciu de neoprit.
Cum încheiem anul? Cu zeci de miniștri și ministere plus un program de guvernare stufos, plin de ambiții politice, prea puțin economice. Vom scădea taxele, vom mări pensiile, salariile, vom da drumul la economie. Dacă vom avea creștere economică de 3%. Un cerc vicios, ca să obții ceva pe la un capăt trebuie să bagi ceva pe la celălalt. Adică ar trebui început cu măsuri de stimulare… și abia apoi putem vorbi de creștere. Nu invers.
Cum începem? Cu scumpiri la energie și implicit la mai toate produsele și serviciile dar și cu plata TVA la încasare. O măsură bună în principiu dar puțin șchioapă. Companiile mari amenință că le vor exclude pe cele mici din lanțul de furnizori fără să explice de ce. Spunem noi, pentru că ar trebui să-și plătească facturile în termenul legal, nu la 60-90-120 de zile. La rândul lor, firmele mici habar nu au că plata TVA la încasare este opțională, în funcție de cifra de afaceri. Apoi, Fiscul nu prea are habar de nimic vizavi de implementare. Nu degeaba este atât de folosită zicala aceea, ori la toți, ori la nici unul.
Să fim însă optimiști. Există și alte locuri pe lumea asta unde am putea trăi. De fapt, cred că un an bun asta ar trebui să-mi aducă – gândul că nu mai trebuie să plec din țară pentru a putea duce un trai decent. Și respectul cuvenit unui cetățean de mâna I, măcar la el acasă. Pentru că anul 2012 a fost unul al politicienilor. Și al țepelor.
Comentariu realizat de agenția de presă NewsIn