Ziarul electronic al arădenilor

2.174 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, în județul Arad. 200 sunt internate în spital, iar 89 au murit

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 2.174 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care: 1.618 sunt vindecate, 200 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad şi Spitalului Orăşenesc Ineu, 267 sunt la domiciliu şi externate, iar 89 sunt decedate.

De asemenea, în carantină se află 677 persoane, iar 200 de persoane sunt în izolare.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, pe durata stării de alertă, polițiști din cadrul I.P.J. Arad, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului continuă să desfășoare, în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, zone de agrement și cluburi în aer liber.

În cadrul activităților desfășurate luni, 5 octombrie, la nivelul județului Arad au fost verificate 102 obiective/locații, 36 mijloace de transport în comun și 72 societăți comerciale. În contextul verificărilor au fost legitimate 444 persoane.

Nu au fost înregistrate apeluri la linia Telverde 0800800165 pentru semnalarea cazurilor de nerespectare a măsurilor de protecţie indiviuală.

În urma tuturor verificărilor, au fost aplicate 37 sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (valoare totală amenzi 9.950 lei).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Prefectura Județului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.