Ziarul electronic al arădenilor

„100 pentru 100“. O sută de arbori vor fi plantați la Moneasa

Pentru a marca Centenarul Marii Uniri de la 1918, Garda Națională de Mediu a lansat proiectul „100 pentru 100”, organizat în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva, care are ca obiectiv plantarea a câte 100 de arbori, ca număr simbolic, în fiecare județ al țării. 

În judetul Arad, acțiunile de plantare, organizate de Comisariatul Județean Arad al Gărzii Naționale de Mediu și RNP Romsilva – Direcția Silvică Arad, se vor desfășura începând cu data de  7 noiembrie 2018, în localitatea Moneasa, localitate puternic afectată de furtunile din vara anului 2017.

Astfel,  vor fi plantați 100 de puieți din specii de arbori adaptați la condițiile specifice zonei în care se află localitatea Moneasa, cu participarea reprezentanților altor instituții publice, ai societății civile, a elevilor, a cadrelor didactice și a voluntarilor.

Pe lângă marcarea momentului aniversar, acțiunea constituie un exemplu de responsabilitate față de mediu, care urmărește sensibilizarea publicului larg în ceea ce privește respectul față de natură.

Cu această ocazie, invităm pe toți cei care doresc să se implice în acest proiect de „înverzire” a României să ni se alăture pentru a dovedi că respectăm natura și valorile noastre naționale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Garda Națională de Mediu –  Comisariatul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.