Ziarul electronic al arădenilor

1.685 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, în județul Arad. 185 sunt internate în spital, iar 71 au decedat

Duminică dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul județului Arad erau înregistrate 1.685 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care: 1.032 sunt vindecate, 185 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad şi Spitalului Orăşenesc Ineu, 397 sunt la domiciliu şi externate, iar 71 sunt decedate.

De asemenea, în carantină se află 651 persoane, iar 186 de persoane sunt în izolare.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, pe durata stării de alertă, polițiști din cadrul I.P.J. Arad, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului continuă să desfășoare, în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, zone de agrement și cluburi în aer liber.

În cadrul activităților desfășurate sâmbătă, 19 septembrie, până duminică dimineață, la nivelul județului Arad au fost verificate 34 obiective/locații, 727 mijloace de transport în comun și 27 societăți comerciale/persoane fizice autorizate. În contextul verificărilor au fost legitimate 592 persoane.

Nu au fost înregistrate apeluri la linia Telverde 0800800165 pentru semnalarea cazurilor de nerespectare a măsurilor de protecţie indiviuală.

În urma tuturor verificărilor, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (valoare totală amenzi 1.000 lei).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Prefectura Județului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.