Zona comercială de la ștrand, transformată în parc

Publicat de actualitati-arad in 27 Mar, 2017 | Parerea ta

Zona comercială de la Ștrandul Neptun din Arad va fi transformată în parc, pastrându-se și unitățile comerciale, iar cetățenii vor avea acces gratuit.

Anunțul a fost făcut, luni, de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, într-o sesiune online cu utilizatorii Facebook.

Falcă a spus că intenția municipalității este de a schimba destinația zonei comerciale în parc, astfel ca cetățenii să nu mai plătească bilete de intrare, decât pentru zona bazinelor.

„Toată lumea mi-a cerut, la un moment dat, să nu mai existe taxă de intrare la ștrand. Acest lucru nu se poate realiza. Curtea de Conturi vine imediat, pentru că într-o zonă de agrement, iar ștrandul este o zonă de agrement, trebuie să existe o taxă. În aceste condiții, specialiștii din Primăriei au gândit ca să fie realizat un parc, să fie schimbată destinația, din ștrand, în parc, exact între zona de bazine pentru copii și cele pentru adulți. Atunci, vom întreține noi (Primăria – n.r.) spațiile verzi, din bugetul local, noi vom plăti iluminatul public, dar vor avea acces cetății, fără să plătească vreo taxă“, a spus Gheorghe Falcă.

Primarul a mai adăugat că agenții economici își vor putea continua activitatea în noul parc.

„Încercăm să scoatem aceea zonă comercială în afara ștrandului, pentru a realiza acolo un parc pentru acces spre Cetate, iar investițiile noastre să mențină la un nivel acceptabil zona de agrement. Evident, comercianții nu vor dispărea, căci ei sunt proprietari a clădirilor. Agenții comerciali vor intra practic în regim de precum cel din oraș, doar că orarul de funcționare va fi stabilit în funcție de cerințele acestora“, a explicat primarul.

De asemenea, Falcă a mai anunțat că vor continua investițiile la Ștrandul Neptun, în zona bazibelor.

„Vom face o licitație pentru obținerea a trei tobogane pentru ștrand, iar în această săptămână vom avea la transparență noul regulament al ștrandului. Săptămâna viitoare, în 4 aprilie vom avea o dezbatere publică cu referire cu privire la acest regulament“, a spus Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare