Ziarul electronic al arădenilor

Ziua Protecţiei Civile: „Porţi Deschise“ la ISU Arad

isuInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” din Arad va marca, vineri, Ziua Protecţiei Civile, ocazie cu care va fi organizat evenimentul „Porţi Deschise”.

Astfel, vineri, între orele 10.00 și 14.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, situat pe strada Andrei Şaguna, vizitatorii vor putea să vedă tehnica de intervenţie a Detaşamentului Arad.

În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de „apărare pasivă” având ca scop „limitarea efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”.

Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la”apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi „apărare civilă” în1978 şi „protecţie civilă” în 1996. Schimbările produse în societatea românească în perioada 1996-2004 au dus şi la schimbări în domeniul protecţiei civile prin elaborarea Legii nr. 481/2004 care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU precum şi cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi informare publică, planificare, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă,conflicte armate şi înlăturarea operativă a urmărilor acestora şi asigurarea condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera : identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţiei rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.

Înaltul Decret Regal nr. 468 este considerat actul de naştere al Protecţiei Civile din România, în fiecare an la 28 februarie sărbătorindu-se Ziua Protecţiei Civile.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *