Ziua Porților Deschise la Tribunalul Arad

Publicat de actualitati-arad in 24 Oct, 2016 | Parerea ta

comunicat-presa-11-300x218Justiţiabilii, elevii şi studenţii care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum şi orice persoană interesată, sunt invitaţi să participe la manifestarea de tipul Porţilor Deschise, organizată de Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile,  care va avea loc vineri, 28 octombrie 2016, începând cu orele 9.00, în Sala Festivă a Tribunalului Arad, aflată în incinta Palatului Justiţiei.

În cadrul acestor manifestări, participanţii vor avea ocazia să afle ce se ascunde în spatele sălilor de judecată şi a muncii cu legea, circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.

În baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, începând cu ora 0900, un grup de elevi din clasa  a XI – a „F” din cadrul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad,  va simula un proces civil, în sala de judecată 2, situată la parter.

Această manifestare are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre modul de funcţionare a justiţiei  şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care  înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Tribunalul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare