Ziua Națională a României, marcată la Arad

Publicat de actualitati-arad in 01 Dec, 2016 | Parerea ta

11GALERIE FOTO Ziua Naţională a României a fost marcată, joi, la Arad prin ceremoniale religioase şi militare, care au fost oficiate în prezența a sute de persoane, dar și a oficialităților locale și județene, lideri politici și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate.

Primul ceremonial a avut loc la ora 10.00, la Cimitirul „Eternitatea“, unde au fost depuse coroane de flori la mormintele corifeilor Marii Uniri, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu.

Totodată, un sobor de preoţi în frunte cu IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, au oficiat o slujbă de pomenire şi un parastas.

Un alt doilea ceremonial religios şi militar s-a desfăşurat în Parcul „Mihai Eminescu“, la Crucea Martirilor Unirii 1918 – 1919. Aici, manifestările au debutat cu o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Timotei Seviciu.

Ulterior au depuse coroane şi jerbe de flori din partea instituţiilor publice locale, a asociaţiilor de revoluţionari, a partidelor politice.

În cadrul manifestărilor a fost susținut și un program artistic realizat de elevii Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu”.

La finalul manifestării garda de onoare alcătuită din militari ai Batalionului 191 „Colonel Radu Golescu“ a defilat prin faţa celor prezenţi.

La Crucea Martirilor din Parcul „Mihai Eminescu“, prefectul județului Arad, Cosmin Pribac, a citit mesajul premierului Dacian Cioloș, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Mesajul premierului Dacian Cioloș

„1 Decembrie 1918 este o sărbătoare care, în egală măsură, onorează faptele înaintaşilor noştri şi obligă prezentul. La aproape un secol de la Marea Unire, România puternică şi prosperă, casă primitoare pentru toţi cetăţenii săi, îşi aşteaptă încă desăvârşirea.

Apropiata marcare a Marii Uniri trebuie să se constituie într-un puternic imbold pentru desăvârşirea modernizării ţării. Într-o lume aflată în plină schimbare, mai mult ca niciodată, România trebuie să fie ancorată puternic în temeiurile sale democratice, în valorile sale moderne şi idealurile sale de libertate.

Un secol de la Marea Unire trebuie să găsească România mai bine pregătită din toate punctele de vedere. Cu o economie mai puternică, o infrastructură mai dezvoltată, cu mai multe spitale moderne, cu şcoli mai bune, cu o ştiinţă mai avansată.

Nicio ceremonie închinată eroilor care au făcut România Mare, oricât de grandioasă ar fi ea, nu le poate onora memoria, aşa cum o face o ţară prosperă şi o societate convinsă de faptul că drumul pe care se află este cel bun.

Astăzi, când România modernă împlineşte 98 de ani de existenţă, este momentul în care celebrăm realizările înaintaşilor noştri şi conştientizăm o dată în plus datoria morală de a lăsa urmaşilor o societate mai prosperă, mai solidară şi mai democratică, bazată pe valorile noastre comune, care ne aşează în rândul naţiunilor europene. Vă chem să ne ridicăm împreună la înălţimea acestei datorii istorice.

La mulţi ani, România, la mulţi ani români!“.

Dacian Cioloş,

Prim-ministru al Guvernului României

foto: Prefectura Arad

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro
nutritiv.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare