Ziua Morţilor. Poliţia Locală asigură ordinea în cimitire

Publicat de actualitati-arad in 30 Oct, 2017 | Parerea ta

Primăria municipiului Arad anunţă faptul că, pe 1 noiembrie, ordinea publică în incinta cimitirelor Pomenirea şi Eternitatea, precum și în zonele adiacente acestora va fi asigurată de agenţi din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală.

Aceştia vor patrula pe tot parcursul zilei pentru a preveni incidentele de orice fel, asigurând celor prezenţi în cimitire condiţiile necesare reculegerii la mormintele celor dragi.

Directorul general al Direcţiei Poliţia Locală, Florin Barna le recomandă arădenilor să apeleze negreşit la agenţii aflaţi în teren dacă întâmpină orice fel de neplăceri.

În plus, Barna a ţinut să reamintească faptul că „există o legislaţie care reglementează modul şi locul unde se pot face grătare, iar cei care vor alege să sfideze legea doar pentru respectarea unei tradiţii riscă amenzi cuprinse între 1000 şi 3000 de lei”.

Cu ocazia Zilei Morţilor cimitirele arădene vor fi deschise între orele 08.00 – 22.00.

În acest interval accesul auto în cimitire va fi interzis, cu excepția  autovehiculelor mortuare și a autoturismelor care transportă persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă, pe baza legitimației care atestă acest fapt.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare